Breaking news

Companiile de pompe funebre care s-au bătut pe românii morți în Italia, au rămas fără licențe

Companiile de pompe funebre din Italia care s-au bătut pe cadavrele românilor morți în accidentul de sâmbătă, au rămas fără licență.

Ministerul Afacerilor Externe l-a chemat marți la minister pe Consulul Italian, pentru a-și exprima profunda preocupare faţă de modul în care companiile italiene private de pompe funebre au acţionat în situaţia creată.

Drept urmare, pentru că s-au certat ca la ușa cortului pe cadavrele românilor morți în accidentul feroviar de sâmbătă din provincia Calabria, patronii firmelor de pompe funebre implicate în acest scandal au rămas fără licențe.

În cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie 2012, autorităţile italiene, prin intermediul Ambasadei României de la Roma, au comunicat faptul că au fost retrase licenţele de operare ale tuturor companiilor de pompe funebre implicate în eveniment”, se arată în comunicatul de presă al MAE.

De asemenea, partea italiană a prezentat atenţia specială acordată de către Preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, care a solicitat Prefectului de Cosenza o informare asupra cauzelor care au condus la decesul cetăţenilor români.

Statului Italian și-a oferit disponibilitatea de a suporta cheltuielile ocazionate de transportul în România al corpurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români, victime ale tragicului accident.

Modalitatea concretă de repatriere va fi realizată în funcţie de decizia familiilor victimelor.

>