Breaking news

Companiile de cablu, obligate de judecători să preia Digi 24

Magistrații de la Judecătoriile Sectorului 1 și 2 din Capitală au emis ordonanțe prezidențiale prin care obligă UPC, Romtelecom şi Digital Cable Systems să preia în mod automat postul de știri Digi 24.

digi 24 - upc - romtelecomCompania de cablu RCS&RDS are câștig de cauză în războiul cu competitorii care au refuzat să preia în mod automat și obligatoriu, postul de știri Digi 24.

Deși canalul de știri a devenit liber la retransmisie încă din 4 februarie 2014, ca urmare a unei decizii a CNA, companiile de cablu au refuzat să preia postul, astfel că a fost nevoie de o decizie a judecătorilor.

Companiile de cablu UPC, Romtelecom şi Digital Cable Systems sunt obligate să preia începând de astăzi, 20 iunie, programele Digi24 HD. Decizia a fost luată de magistraţii judecătoriilor sector 1 şi 2 din Capitală. Instanţele au emis ordonanţe preşedinţiale hotarâri judecatoresti care conţin măsuri cu caracter de urgenta, prin care cei trei furnizori de cablu sunt obligaţi să retransmită către abonaţii lor postul de televiziune Digi24 HD în regim must carry. Decizia este executorie, adică se pune în aplicare de îndată. Avocaţii RCS RDS au notificat deja cele trei companii de cablu în legătură cu această hotărâre. Refuzul de a pune în aplicare o decizie judecătorească este faptă penală. Pe rolul judecătoriei sector 1 mai există un dosar care conţine o solicitare identică faţă de compania de cablu NextGen. Acesta va avea primul termen de judecată luni, 23 iunie”, se arată în comunicatul de presă al Digi 24, remis exclusivNEWS.ro.

RCS&RDS a dat în judecată pe 17 mai 2014, patru cablişti mari – UPC România, NetxGen, Romtelecom şi Digital Cable Systems au fost date în judecată de compania RCS&RDS întrucât refuză difuzarea postului de televiziune Digi 24, aflată pe lista posturilor obligatorii la retransmisie.

Decizia RCS&RDS de a-şi acţiona în instanţă principalii competitori, care nu doresc să retransmită televiziunea de ştiri Digi 24, vine după ce, pe 29 aprilie, CNA a somat public 20 de societăţi de cablu care nu respectă principiu “must carry”, între care şi RCS&RDS.

CNA a aprobat pe 4 februarie 2014, lista cu televiziunile care intră pe lista must carry, adică cu televiziunile care trebuiesc difuzate în mod obligatoriu de toate companiile de cablu din România.

Articolul 82, alineatul 1 din Legea audiovizualului, care spune că “Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa, programe libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă.