Breaking news

Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în zece județe din România

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică dimineață, o avertizare de cod galben şi alta de cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii şi polei, valabilă în nordul, centrul, sudul şi estul ţării, începând de duminică seara până luni seara, la ora 20:00.

troieneVremea rea pune stăpânire pe România. Codul galben de ninsori emis vineri de meteorologi s-a transformat în portocaliu pentru zece județe. Și există premise ca ANM să emită chiar cod roșu de viscol și ninsori abundente.

Începând de duminică seara ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

În sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, 28 decembrie, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate.

În judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.