Breaking news

CNP-ul din cererea de paternitate aparține unui fost jurnalist sportiv

Codul Numeric Personal trecut în cererea de paternitate a presupusului fiu al lui Sergiu Nicolaescu aparține unui fost jurnalist sportiv.

sergiu nicolaescuVasile Rotaru, bărbatul care a depus la instanță cererea, este născut în 1980, locuieşte în Germania, la Dusseldorf, în Ostrasse 138 şi a trimis solicitarea pe mail, în data de 4 ianuarie, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, susţinând că este fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu şi cerând stabilirea paternităţii.

Numai că cererea trimisă la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 de către pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu, conține CNP-ul unui fost jurnalist sportiv Vasile Rotaru.

În astfel de situaţii, instanţa trebuie să sesizeze organul competent de cercetare penală, care poate fi Parchetul sau Poliţia.

Potrivit avocatului Daniel Adrian Briscan, introducerea acestei cereri de chemare în judecată, transmisă prin email la instanţa Judecătoriei Sectorului 1, „întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals de identitate, pentru că a fost de natură să producă efecte juridice, instanţa înregistrând cererea şi acordând termen de judecată”.

În baza acestei cereri, Judecătoria Sectorului 1 a deschis, luni, două dosare, unul pentru oprirea procedurii de incinerare a lui Sergiu Nicolaescu şi altul pentru stabilirea paternităţii.

Dosarul privind oprirea incinerării are termen 5 februarie, dar va fi fără obiect, pentru că incinerarea a avut loc, iar cel privind stabilirea paternităţii are termen 15 mai.

În cerere fiul nelegitim al lui Nicolescu scrie: Încă de la începutul vieţii am aflat de la mama mea că tatăl meu este un cunoscut regizor de film, astfel încât datorită înaintării în vârstă am început sa fiu din ce in ce mai curios, astfel că am aflat de la mama mea ca tatăl meu biologic este Sergiu Nicolaescu. Odată cu moartea tatălui meu biologic am aflat şi despre dorinţa soţiei supravieţuitoare de a proceda la incinerarea trupului neînsufleţit al acestuia.

Cadavrul  al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, în jurul orei 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare,întrucât soția lui a spus că aceasta a fost dorința regizorului.

Sergiu Nicolaescu, care a decedat joi, la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Elias din București în urma unor complicații postoperatorii.