Breaking news

Claudiu Săftoiu, șeful TVR, cumpără ilegal 140 de mașini de lux cu suma de 6,3 milioane de euro

Săftoiu se pregătește să dea un tun de 6,3 milioane de euro la TVR, prin achiziția a 140 de autoturisme noi, fără acordul Consiliului de Administrație, așa cum prevede legea.

tvr achizitie masiniTVR se pregătește să cumpere prin licitație publică 140 de autoturisme, cu fabuloasa sumă de 6,3 milioane de euro.

Deși e la un pas de faliment și are datorii de 140 milioane euro, TVR  își reînoiește întreg parcul auto contra fabuloasei sume de 6,3 milioane de euro.

Claudiu Săftoiu, șeful TVR, fost șef la SIE, face legea în curtea televiziunii naționale, după bunul plac, încălcând flagrant legea. Săftoiu este maestrul care a trecut prin șmecherii și încălcări ale legii, peste capul Consiliului de Administrație al TVR, și a decis achiziția în bloc a celor 140 de mașini.

Întrucât suma era foarte mare, Săftoiu trebuia să aibă în mod obligatoriu, potrivit legii, acordul Consiliului de Administrație.

Săftoiu s-a dus în Consiliul de Administrație al TVR, pe 15 mai 2013, și le-a cerut aprobare pentru casarea mașinilor din parcul auto, prin programul rabla, pe motiv că sunt depășite. Însă nicio clipă nu a spus că va cumpăra 140 de noi autoturisme cu suma de 6,3 milioane euro.

În şedinţa din 15 mai, Săftoiu a prezentat o notă de fundamentare prin care solicita membrilor CA modificarea planului de investiţii pentru anul 2013.

Săftoiu a spus că o parte din bani vor fi obţinuţi din vouchere Rabla (s-au estimat 66.000 de euro), din buy-back (s-a vehiculat circa 400.000 de euro) şi prin convenţii de barter cu dealerii auto.

Această promisiune a părut suficientă pentru ca CA să aprobe modificarea planului de investiţii şi demararea procedurilor în vederea achiziţiei a 140 de autoturisme.

Pe 25 septembrie SRTv a deschis o licitaţie publică în sistemul electronic (SEAP), oferind pentru maşinile de care avea nevoie maximum 6,3 milioane de euro.

Membrii Consiliului de Adminis­traţie au aflat de acest lucru din presă. Când și-a dat seama că CA al TVR s-a prins de șmecherie, Săftoiu a încercat altă manevră. În ședința din 9 octombrie, membrii au aprobat în Consiliul de Administraţie o hotărâre cu suma de 6,3 milioane euro. Adică la două săptămâni după ce demarase procedura publică și publicată pe SEAP.

Doi dintre membrii CA s-au opus acestei manevre ilegale, în speță, Valentin Nicolau și Romina Surugiu.

Votul Consiliului din luna mai s-a dat pentru programul RABLA, nu pentru o achiziţie de 5 milioane de euro. Noi am aflat de această sumă din presă. Mai mult, achiziţia s-a anunţat pe SEAP, fără acordul CA. S-a trecut peste Consiliul de Administraţie şi nu este prima oara când se întâmplă acest lucru”, a declarat Romina Surugiu pentru România Liberă.

În luna februarie 2013, TVR  a dat afară 700 de angajați pentru a scăpa de faliment și ca să reducă cheltuielile. Achiziția bruscă a 140 de mașini al cărui preț este de 45.000 de euro, este mai mult decât suspectă.

La acest preț este clar că TVR nu vrea să își plimbe angajații cu mașini Dacia Logan ci cu unele de lux. Între timp, TVR cere Guvernului României, majorarea taxei tv, pe motiv că este prea mică.

Acum înțelegem de ce TVR vrea majorarea taxei tv, pentru că are nevoie să-și cumpere mașini noi, de lux.

>