Claudiu Crăciun se opune proiectului de vot uninominal la alegerile parlamentare

Claudiu Crăciun, lectorul protestatar de la Universitate, nu este de acord cu proiectul de lege al USL prin care se va introduce votul uninominal la alegerile parlamentare din noiembrie.

Înarmat cu o pancartă pe care scria ”Nu tiraniei majorității” Claudiu Crăciun a venit luni seară la studioul mobil al Digi 24, unde se aflau simpatizanții și liderii USL pentru a-l susține pe Sorin Oprescu la alegerile locale din București.

Alături de alți tineri, Claudiu Crăciun protesta pașnic față de votul uninominal propus de USL.

Claudiu Crăciun a declarat pentru exclusivNEWS.ro că dacă acest sistem de vot se va intorduce partidele mici vor dispărea și că sistemul îi va avantaja pe cei de la USL. Lectorul universitar este de părere că acest sistem va face foarte mult rău USL care va ajunge să fie detestat mai rău decât PDL.

Claudiu Crăciun este lector universitar doctor Catedra de Știinte Politice si Studii Europene a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

S-a făcut remarcat în timpul protestelor de la Universitate și prin discursul ținut în Parlamentul European. În prezent se identifică ca o voce a societății civile ce militează pntru democrație și respectarea legilor în România.

>