Breaking news

Claudiu Bleonţ, Nadine şi Marius Urzică într-o piesă inedită de teatru la Grand Cinema Digiplex

loading...

Începând cu 3 aprilie 2012, ora 20:30, piesa de teatru „Amedeu sau scapi de el cu greu”, de Eugene Ionesco, se va muta la Grand Cinema Digiplex, din Băneasa Shopping City.

În fiecare marţi, Claudiu Bleonţ, Nadine şi Marius Urzică vor transpune spectatorii în mijlocul luptei existenţiale a unui cuplu, care încearcă din răsputeri să regenereze sentimentele de unitate şi echilibru din familie.

“Amedeu sau scapi de el cu greu”, de  Eugene Ionesco, aduce în scenă un trio formidabil: Nadine, Claudiu Bleonţ şi Marius Urzică!

Claudiu Bleonţ a primit drepturile de a pune în scenă piesa de teatru “Amedeu sau scapi de el cu greu”, de Eugene Ionesco, în regia Andrei Negulescu, aşa că şi-a propus să profite din plin de acest cadou făcut de doamna Marie France Ionesco, fiica lui Eugene Ionesco. Actorii cooptaţi în acest proiect au început, de la sfârşitul lunii februarie, un turneu prin ţară. Piesa este o comedie, iar Nadine şi Claudiu Bleonţ joacă rolul unui cuplu casătorit. Marius Urzică este cel de-al treilea personaj al piesei, personajul cheie.

„Amedeu sau scapi de el cu greu”  este o comedie nebună adusă în faţa publicului bucureştean, care are acum ocazia de a asista din primul rând la teatrul absurd al lui Eugene Ionesco, într-o combinaţie excepţională de regie, coregrafie, decor şi distribuţie. Piesa este pusă în scenă de Andra Negulescu şi Claudiu Bleonţ.

Claudiu Bleonţ este Amedeu, un scriitor căsătorit de 15 ani cu Madeleine, intepretată de Nadine. Amedeu şi Madeleine sunt cele două personaje principale ale piesei, care înfruntă problemele cuplului într-un mod realist şi comic deopotrivă. Sunt puse în joc sentimente şi întâmplări universal valabile între coordonatele fundamentale ale existenţei, în curgerea generaţiilor şi a examenelor de maturitate ale vieţii.

Elementul-surpriză al piesei este Marius Urzică, singurul campion olimpic al gimnasticii româneşti, care a acceptat provocarea de a cocheta cu lumea teatrului. În „Amedeu sau scapi de el cu greu” el interpretează personajul care reflectă dragostea dintre Amedeu şi Madeleine.

Pentru Nadine este pentru prima dată când joacă teatru în limba română. Pe artistă şi Claudiu Bleonţ ii leagă o prietenie de 10 ani, însă cea care a venit cu ideea ca Nadine să facă parte din acest proiect a fost soţia actorului, Andra Negulescu, de altfel şi regizoarea spectacolului.

Marius Urzică, singurul campion olimpic al gimnasticii româneşti, a acceptat o nouă provocare, aceea de a cocheta cu lumea teatrului. A primit cu zâmbetul pe buze vestea că a fost cooptat în distribuţia spectacolului “Amedeu sau scapi de el cu greu”, de Eugene Ionesco, în regia Andrei Negulescu şi a lui Claudiu Bleonţ.

După concepţia Andrei Negulescu piesa de teatru prezintă, prin elemente comice îmbinate cu multă mişcare scenică, lupta existenţială pe care o duce orice cuplu încercând din răsputeri să regenereze sentimentele de unitate şi echilibru într-o familie.

loading...

Cmentariile sunt închise