Breaking news

Chitila Film Fest găzduiește vernisajul pictorului Valentin Creață

Pictorul Valentin Creață vă invită duminică, 1 septembrie 2013  orele 18.00, pe malul lacului din Chitila (Zona Stejari), la vernisajul expoziţiei Tendință și culoare

picturaOrganizată cu ocazia festivalului „Chitila Film Fest”,  în cadrul expoziţiei se regăsesc lucrări de o mare valoare.

Valentin Creață creează picturi pe pânză, inspirat de natura, emoții și concepte de viață. Este membru al Asociației Culturale Sprint Art.

Operele lui Valentin Creață îmbină abstractul cu peisagistica, însă nu urmăresc o tehnică anume. Tematica abordată de Valentin Creață nu e nouă, doar revenirea culorii albastre este: culoare care te îndeamnă la zbor, pentru că în ultimii ani m-am îndreptat spre zbor.

Valentin Creaţă este un chitilean de 34 ani, care, deși de luni până vineri lucrează ca pentru sisteme de umbrire, în timpul liber creează picturi pe pânză, inspirat de natură, emoții și de concepte de viață.

Întrebat ce vrea să transmită prin lucrările sale, Valentin Crață spune că: Pictura este pentru mine o modalitate de exprimare autentică, prin care transmit, fără reguli și limite impuse, ceea ce simt. Efectul pe care-mi doresc ca picturile mele să îl aibă asupra celorlalți este unul de bucurie din punct de vedere estetic, dar și de stârnire a imaginației și a gândirii. Nu fiecare tablou poate transmite un mesaj anume, o singură idee. Totul se întâmplă atunci pe loc, în funcție de stările, trăirile și ideile de moment. Dar cred cu tărie că o pictură nu trebuie să zgârie privirea, iar atâta timp cât o creație artistică nu plictisește ochiul și mintea, ci bucură privirea și determină mintea să pună întrebări, atunci scopul a fost atins.

Festivalul Chitila Film Fest se va desfășura în perioada 30 august – 1 septembrie 2013.