Breaking news

CFR scoate la vânzare 35.524 de tone de fier vechi

loading...

CFR vinde la fier vechi peste 35.000 de de tone de vagoane scoase din uz și bucăți de șine, ca să își amortizeze o parte din datorii. Vânzarea se va face în cadrul unei licitații publice la Bursa Română de Mărfuri.

cfr fier vechiCompania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA organizează în zilele de 2 şi 3 iulie 2014, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), două licitaţii publice pentru vânzarea a 35.523,46 tone de fier vechi sub forma a 12 loturi.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 02.07.2014 (4 loturi), respectiv 03.07.2014 (8 loturi), ora 09.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri (BRM). Ofertele se pot depune pentru unul sau mai multe loturi, în cadrul unui lot nefiind acceptate oferte parţiale. La licitaţiile care se vor desfăşura începând cu ora 10.00, pot participa persoane juridice române, criteriul de atribuire fiind oferta cu cel mai mare preţ.

Preţul minim de pornire este de 335 USD/tonă, cantitatea totală urmând a fi valorificată în 12 loturi, la BRM.

Valorificarea deşeurilor feroase reprezintă o măsură de eficientizare a activităţii companiei, care va contribui la creşterea veniturilor proprii şi iminent la susţinerea financiară pentru alte lucrări de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare”, a declarat MACARIE MOLDOVAN, director general al CFR SA.

Fierul vechi care urmează a fi valorificat în 4 loturi (licitaţia deschisă din 02.07.2014), respectiv 8 loturi (licitaţia deschisă din 03.07.2014) reprezintă materiale recuperate în urma lucrărilor de reabilitare, reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare.

loading...