Breaking news

Ceremonie la București în cinstea semnării Acordurilor de Asociere dintre Moldova, Georgia, Ucraina și UE

Ministerul Afacerilor Externe din România a organizat vineri seară, la Hotel Hilton, Athenee Palace, Salonul Le diplomate, o ceremonie prin care să marcheze ziua istorică de la Bruxelles, dedicată dedicată semnării Acordurilor de Asociere dintre Moldova, Georgia și Ucraina și Uniunea Europeană.

mae - eveniment bucuresti acord ue - moldova - ucraina - georgiaRomânia a dorit să marcheze semnarea Acordurilor de Asociere la UE, a Moldovei, Ucrainei și Georgiei, print-un eveniment omagial organizat în București și la care au luat parte, Ambasadorii celor trei țări, Vicepremierul Gabriel Oprea, fostul Președinte al României, Emil Constantinescu, vicepreședintele Senatului României, Cristian Dumitrescu, Ministrul Educației, Remus Pricopie, Ministrul cercetării, Mihnea Costoiu, secretari de stat și diplomați români și ai Ambasadelor din București.

Titus Corlățean, gazda evenimentului, a ținut un discurs în care a felicitat cele trei țări pentru acordurile semnate și a asigurat faptul că România le sprijină în continuare în procesul de integrare europeană.

Acest moment este rezultatul unui efort extraordinar pe care Guvernele Rep. Moldovei, Georgiei și Ucrainei și popoarele acestor țări l-au efectuat în acești ani, dar și rezultatul unui proces de reformă internă și foarte multă muncă. Acest proces a fost susținut de o voință extraordinară, uneori în momente dificile. În același rând, este și rezultatul unui sprijin politic, de asistență pentru cele trei țări din partea partenerilor europeni. (…) 27 iunie este o dată care am convingerea că va rămâne ca un moment istoric și trebuie să înțelegem că atunci când, și din punctul de vedere al UE, există un interes pentru a avea parteneri stabili, democratici, și împărtășind un sistem comun de valori bazate pe democrație, pe dorința de progres și prosperitate, iată că putem face lucruri extraordinare împreună„, a spus Titus Corlățean, în luarea sa de cuvânt.

Ministrul a felicitat Guvernele celor trei state semnatare și a precizat că România va face eforturi pentru a fi prima țară din UE care ratifică cele trei acorduri: România și-a propus să fie primul stat care ratifică atât Acordul de asociere al Republicii Moldova, cât și celelalte două Acorduri de asociere, mâine, într-o ședință extraordinară a Guvernului. Mâine vom aproba proiectele de lege de ratificare, acestea urmând să fie transmise Parlamentului.

Ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniță, a fost primul invitat să ia cuvântul la eveniment, diplomatul precizând că dorește să vorbească în limba română, limba oficială a UE, limba oficială a României și a Republicii Moldova, limba lui maternă: Republica Moldova a reușit să convingă Bruxelles-ul că este un partener credibil, iar integrarea europeană este o prioritate a întregii societăți moldovenești. (…) Semnarea Acordului plasează Rep.Moldova într-o nouă conjunctură politică, regională și europeană, conferindu-i mai multă credibilitate și predictibilitate. Succesul de azi al Rep.Moldova se datorează și contribuției și sprijinului constant al partenerilor noștri europeni, fără de care ar fi fost imposibilă această realizare remarcabilă.

Ambasadorul Georgiei, Giorgadze Ilia, și-a cerut scuze că nu știe limba română și a ținut un discurs în limba engleză, dar a precizat că după ce țara sa va deveni membră UE, va învăța limba noastră, iar Ambasadorul Moldovei a spus glumind că se oferă s-l învețe limba: Georgia a fost mereu o parte a civilizației europene, a culturii și a istoriei. (…) O prioritate a Georgiei pe plan extern este integrarea europeană, în ciuda „agresiunilor” Federației Ruse, Georgia își menține dorința de a face parte din UE și de a-și îndeplini angajamentele asumate, ceea ce face ca integrarea europeană să fie ireversibilă.

Ambasadorul Ucrainei, Teofil Bauer, a ținut un discurs integral în limba română, lucru apreciat de Ministrul Corlățean: Pentru poporul ucrainean acordul nu este doar un document care deschide noi posibilități în diferite domenii, ci reprezintă o opțiune a Ucrainei față de valorile democratice. Această opțiune a costat Ucraina multe vieți omenești. Prețul definitiv nu poate fi numit nici azi deoarece agresiunea față de statul nostru continuă, iar Crimeea rămâne ocupată.

La finalul discursurilor, Ministrul Titus Corlățean a înmânat ambasadorilor Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei câte o plachetă omagială care să marcheze acest eveniment istoric.