Breaking news

Marian Boba, desemnat „Cea mai bună voce de radio din România”

Marian Boba de la Kiss FM, a fost desemnat ”Cea mai bună voce de radio din România„.

După 19 zile de vot, Marian Boba a acumulat cele mai multe voturi în cadrul sondajului național, în urma căruia s-a decis cine are cea mai bună voe de radio din România în 2011. Marian a acumulat 884 voturi, ceea ce reprezintă 26% din totalul voturilor exprimate.

Pe locul al doilea s-a clasat Narcis Drejan de la Sport Total FM, care a acumulat 664 voturi. Podiumul este completat de Ioana Mihalcea de la Europa FM, cu 423 voturi acumulate.

În cursa pentru desemnarea celei mai bune voci de radio, s-au aflat 20 de jurnaliști de la 10 radiouri naționale.

Câștigătorul va primi din partea exclusivNEWS.ro diploma cu titlul de ”Cea mai bună voce de radio din România” și un premiu intitulat ”Bursă de atenție” ce constă în promovarea învingătorului timp de o lună pe site-ul de știri.

Surprinzător este faptul că nume cunoscute precum, Huidu, Buzdugan, Vali Bărbulescu sau George Zafiu nu au reușit să se claseze la finalul sondajului național pe un loc fruntaș.

Iată cum arată clasamentul final după 19 zile de vot:

 1. Marian Boba – Kiss FM – 884 voturi

2. Narcis Drejan – Sport Total FM – 664 voturi

3. Ioana Mihalcea – Europa FM – 423 voturi

4. Sorin Badea – Radio Guerilla – 371 voturi

5. Adina Barbera – Radio ZU – 162 voturi

6. Felix Crainicu – Radio România Actualități – 131 voturi

7. Mihai Simionescu – Realitatea FM – 125 voturi

8 . Vali Bărbulescu – Radio 21 – 113 voturi

9. Șerban Huidu – Kiss FM – 111 voturi

10. Andrei Tomescu – Europa FM – 83 voturi

11. George Zafiu – Europa FM – 74 voturi

12. Mihai Morar – Radio ZU – 58 voturi

13 . Daniel Buzdugan – Radio ZU – 52 voturi

14. Mihai Găinușă – Kiss FM – 35 voturi

15. Cristi Stanciu – Radio 21 – 24 voturi

16. Eugen Rusu – Radio România Actualități – 19 voturi

17. Claudiu Sara – Pro FM – 17 voturi

18. Raul Brebu – Magic FM – 16 voturi

19. Nono Semen – Pro FM – 11 voturi

20. Anca Dragu – Radio România Actualități – 8 voturi