Ce se va întâmpla cu victimele pedofililor?

În ultimele zile presa din România a relatat pe larg cazul cutremurător al reţelei de prostituţie masculină, care furniza carne vie pedofililor. Ce se va întâmpla cu victimele abuzurilor sexuale, după ce presa va încheia relatarea cazului şi nu va mai avea nevoie să folosească acei adolescenţi în reportajele jurnalelor de televiziune?

Abuzul sexual este urmat de excluziunea socială

Adolescenţii care au fost victime ale abuzului sexual sunt loviţi de societate, cu sălbăticie, în mod repetat. Ulterior traumelor ireparabile provocate de pedofili, tinerii abuzaţi urmează să se confrunte tot restul vieţii cu discriminarea, cu violenţa verbală ori fizică şi cu teama permanentă de a fi repudiaţi de familie sau de cunoscuţi.

Fenomenul stigmatizării sociale, manifestat prin discriminare dusă de multe ori la extrem, este la fel de grav ca şi trauma abuzului sexual în sine. Societatea se mulţumeşte să sancţioneze pedofilia, însă nu are disponibilitatea să accepte şi să reintegreze victimele pedofililor.

Purtând cu sine povara abuzului sexual care a fost comis asupra lor în anii copilăriei, victimele se lovesc mai târziu de ura celor din jur şi sunt nevoite să suporte sentimentul unei existenţe ilegitime din punct de vedere moral.

Orientarea afectivă: alegere sau condiţie existenţială?

Românii sunt foarte preocupaţi să afle dacă orientarea sexuală ori afectivă este o condiţie prenatală sau postnatală. Dorind să-şi motiveze repulsiile, homofobii se străduiesc să inducă ideea că, din moment ce orientarea homoafectivă apare după naştere, aceasta este o alegere şi nu un dat existenţial.

Există trendul de opinie conform căruia persoanele care au această condiţie existenţială dobândită nu sunt îndreptăţite să-şi exercite drepturile privind viaţa afectivă ori sexuală în aceeaşi măsură şi cu aceeaşi legitimitate ca şi majoritatea.

Dreptul moral la viaţă afectivă

Un apreciat psiholog canadian scria într-un articol recent despre o fostă victimă a unui pedofil. Băiatul în cauză fusese abuzat sexual la vârsta de opt ani, iar în timpul adolescenţei a conştientizat că este gay. Întrebat, la 23 de ani, ce orientare crede că ar fi avut în lipsa abuzului sexual din copilărie, tânărul a spus că nu poate găsi un răspuns la această întrebare, precizând că orientarea afectivă pe care o are nu este o alegere, ci o particularitate.

Indiferent dacă orientarea afectivă ori sexuală este determinată de factori prenatali sau postnatali, datoria societăţii este să recunoască, fiecărui om în parte, drepturile fundamentale. Iar printre acestea se numără atât drepturi instituite prin legi, cât şi drepturi morale. Dreptul la viaţa afectivă nu este doar un drept legal, ci şi unul moral.

În mod trist, cei care în copilărie au fost victime ale abuzurilor sexuale, se lovesc mai târziu de povara discriminării, pe care societatea le-o aşează pe umeri, din nou, fără vina lor. În locul acceptării, al incluziunii şi al recunoaşterii drepturilor legitime, aceşti oameni devin ţinta urii, care îi doboară şi care îi aruncă, nu de puţine ori, în pragul disperării şi al depresiei.