Breaking news

CCR a decis că Renate Weber a fost revocată neconstituţional din funcţia de Avocat al Poporului

Decizie bombă a CCR. Renate Weber a fost revocată de Parlament în mod neconstituţional. Judecătorii CCR au admis sesizarea formulată de PSD. 

Renate Weber a fost demisă din funcţie în mod neconstituţional. Drept urmare, Renate Weber va fi repusă în funcţia de Avocat al Poporului.

„În ședința din data de 29 iunie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului. Curtea a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție. Or, întemeindu-se pe dispoziții legale care nu asigură garanțiile de independență ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorități publice, dispoziții cărora Parlamentul le-a atribuit o altă interpretare decât cea care rezultă din conținutul lor normativ, Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5) care consacră principiul statului de drept și principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum și dispozițiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019„, se arată în comunicatul CCR.

Coalţia de guvernare formată din PNL+USR+UDMR, au revocat-o pe Renate Weber din funcţia de Avocatul al Poporului pe 16 iunie 2021.

247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă” au fost înregistrate în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului României.

PNL a depus la Parlament cererea de revocare din funcţie a lui Renate Weber la 22 iunie 2020.

În cererea de revocare, partidele din coaliţia de guvernare susţin că, în calitate de Avocat al Poporului, Renate Weber a acţionat cu depăşirea competenţelor legale, având drept consecinţă nerespectarea legii de organizare şi funcţionare a instituţiei şi a Constituţiei.

Renate Weber, a respins acuzaţiile din cererea de revocare şi a precizat că, dacă nu ar fi fost invitată doar cu o oră înainte de începerea şedinţei, ar fi adus documente care să susţină activitatea instituţiei.

Renate Weber a fost numită de Parlament, în funcţia de Avocat al Poporului pe 26 iunie 2019.