exclusivnews.ro

Cartel Alfa solicită bugetarilor să oprească lucrul și să intre în grevă

Confederaţia sindicală  „Cartel Alfa” a solicitat bugetarilor să oprească voluntar lucrul în toate sectoarele şi să se alăture protestelor declanșate de angajații de la finanțe.

PROTEST - SINDICALISTI - GUVERNCartel Alfa lansează un apel la solidaritate prin întreruperea voluntară a lucrului în toate sectoarele bugetare. Este momentul să dovedim, fiecare dintre noi, spirit de solidaritate cu colegii noştri din finanţe, la fel ca şi pentru toţi colegii din sectorul bugetar care au decis să protesteze nu numai pentru neplata stimulentelor financiare, ci şi pentru reducerea cu 25% a salariilor„, se arată într-un comunicat de joi al confederaţiei.

Reprezentanţii „Cartel Alfa” susţin că întreruperea voluntară a lucrului este o formă legală de luptă pentru respectarea tuturor drepturilor în România.

„Fiecare cetăţean trebuie să fie solidar cu această luptă, trebuie să rejectăm tendinţele de manipulare a unor persoane cumpărate de actuala putere”, au spus liderii „Cartel Alfa”.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a anunţat că susţine revendicările salariaţilor din Ministerul de Finanţe şi ANAF, care şi-au declarat nemulţumirea faţă de faptul că li s-au redus drastic veniturile, în unele cazuri chiar cu 70%, prin reducerea salariilor şi prin neacordarea stimulentelor financiare de două luni (deşi acestea nu sunt bugetate).