Breaking news

Canotorii români au început oficial noul sezon de antrenamente la Snagov

După două luni în care s-au antrenat exclusiv de acasă și încă o lună în care au avut voie să se antreneze doar în ambarcațiuni de simplu și dublu, cantonamentul sportivilor din Lotul Olimpic de Canotaj al României și-a reluat cursul normal, mulțumită noilor măsuri de relaxare adoptate după 15 iunie.

Redeschiderea oficială a noului sezon de antrenamente a fost marcată printr-un eveniment ce a avut loc la CSN Snagov-Baza Nouă. Alături de sportivi au fost Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului și Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

40 de jurnaliști, reprezentând 9 televiziuni, publicații online și agenții de presă, i-au susținut pe canotori în prima zi de antrenamente în „normalitate”.

„Antrenamentele pe apă sunt esențiale, iar continuitatea antrenamentelor este și ea vitală. Timp de 2 luni, sportivii s-au antrenat așa cum au putut, de acasă. La ergometru, bicicletă, cu greutăți și antrenamentele au fost supervizate online de antrenori. Cu toate astea, le-a lipsit apa. Acum o lună, au revenit la Complexul Sportiv Național Snagov, dar au avut voie să se antreneze doar în ambarcațiuni de simplu și duble. S-au respectat toate regulile de siguranță și distanțare socială impuse de autorități. În urma măsurilor de relaxare adoptate după 15 iunie, cantonamentul lor a putut reveni la normal. Bucuria lor e imensă, iar a mea, de asemenea! Mulțumim autorităților că au înțeles importanța continuității în sportul de performanță. Mulțumesc și domnului Președinte Mihai Covaliu, și domnului Ministru Ionuț Stroe că au fost  alături de noi. Le mulțumesc și reprezentanților mass-media că au venit în număr atât de mare”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

“Am depășit cu toții șocul anulării Jocurilor Olimpice din această vară însă motivația pe care am simțit-o astăzi în mijlocul sportivilor este și mai puternică. Federația Romană de Canotaj pare hotărătă să califice mai multe echipaje la JO Tokyo de anul viitor, iar sportivii deja calificați au o perioadă mai îndelungată de pregătire pentru a obține rezultatul dorit – o medalie olimpică. Am încredere în ei și le doresc mult succes”, declară Mihai Covaliu, Președinte COSR.

3 campionate în agendă

Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo au fost amânate pentru anul viitor, dar sportivii au totuși în față un sezon competițional aproape complet.

Pe 05 – 06 septembrie, la Duisburg (Germania), va avea loc Campionatul European Under 23.

Urmează, pe 26 – 27 septembrie, la Belgrad (Serbia), Campionatul European de Canotaj la Juniori.

Pe 09 – 11 octombrie, Poznan (Polonia) va găzdui Campionatul European de Canotaj.

>