Breaking news

Caii de la Letea au fost salvaţi, deocamdată

Tirul care transporta caii sălbatici din pădurea Letea, către abator, a fost oprit de poliţia din Ianca, judeţul Brăila. Unul dintre cai a murit, iar altul va fi eutanasiat în scurt timp, fiind grav bolnav.

caii-padurea-letea-ucisi-salvati-abandonati-oana-pellea-mesajÎn următoarele 24 de ore animalele care supravieţuiesc vor fi adăpare şi vor primi hrană. Eforturi pentru stoparea transportului cailor înspre abator au fost întreprinse de asociaţia de protecţie a animalelor Vier Pfoten şi Poliţia Animalelor.

„Tocmai eliberăm caii. I-am scăpat de abator, cel puţin pentru moment”, a declarat Kuki Bărbuceanu, directorul Vier Pfoten. El a explicat că a murit un cal, iar altul este în stare foarte gravă. „Transportul a durat peste 24 de ore, timp în care animalele nu au fost hrănite şi nu au băut apă”, a explicat Bărbuceanu.

Şeful Vier Pfoten a spus că animalele vor sta câteva zile probabil într-o fermă din judeţul Brăila, după care se vor întoarce în pădurea Letea.

„Vom cere contraexpertiza analizelor de sânge, să vedem dacă sunt într-adevăr 19 cai bolnavi. Apoi, aceştia vor fi eutanasiaţi, iar ceilalţi se vor întoarce în Letea”, a explicat Bărbuceanu. Întrebat dacă animalele nu riscă acelaşi tratament, şeful Vier Pfoten a explicat: „Caii vor fi răscumpăraţi, vom negocia cu proprietarul din acte şi îi vom oferi o sumă care să-l facă să înţeleagă că a greşit”. De asemenea, Bărbuceanu a spus că animalele vor fi echipate cu microcip, deci se va ţine evidenţa lor.

Vier Pfoten au fost ajutaţi de cei de la Poliţia Animalelor, care au primit o aprobare din partea DSVSA Brăila pentru a intercepta transportul.