Breaking news

Cațavencii, noua revistă a trustului Adevărul Holding

Fosta echipă a publicației ”Academia Cațavencu” vor lansa un nou produs media intitulat ”Cațavencii”. Noua revistă va fi editată de Adevărul Holding și îl va avea ca redactor șef pe Doru Bușcu.

doru.buscuTrusul media al lui Dinu Patriciu va scoate de miercurea viitoare o nouă revistă intitulată ”Cațavencii”. Informația a fost confirmată de Peter Imre, managerul grupului de presă, pentru Reporter Virtual.

“Cred că valoarea unui produs este dată de echipă, de aceea noi am păstrat toţi oamenii de la Academia Caţavencu şi, mai mult, vom reuni grupul care a fondat această publicaţie de succes. De aceea a revenit şi Mircea Dinescu, care va fi preşedintele Caţavencilor. Mai cred că un săptămânal care a avut succes timp de 20 de ani va mai avea cel puţin încă 20 de miercuri încolo. Caţavencii nu vor fi într-o altă firmă, ci tot în cadrul Adevărul Holding, care va fi publisherul săptămânalului“, a declarat Peter Imre.

Brandul ”Academia Cațavencu” a fost scos la licitație din cauza insolvenței firmei care avea în custodie această marcă. La prima licitație publică, branul ”Academia Cațavencu” a fost cumpărat de Doru Bușcu. Pentru că nu a putut plăti suma licitată, s-a organizat o nouă licitație publică, în urma căreia branul ”Academia Cațavencu”, a fost achiziţionat de Dan Adamescu, patronul României libere.