Breaking news

Burse pentru 565 de elevi de etnie română din Diaspora care studiază în România

565 de elevi de etnie română din Diaspora și care studiază în liceele din România, vor beneficia de burse din partea Ministerului Educației.

burse elevi diasporaMinistrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordinul nr. 4548/09.09.2014, acordarea de burse de studiu pentru un număr de 565 de elevi de liceu de origine etnică română.

Aceștia provin din Albania, Republica Moldova, Ucraina, Iordania, Siria, Serbia și State Unite ale Americii.

Elevii vor învăța, din anul școlar 2014 – 2015, în liceele din România, la oricare dintre specializările celor trei profiluri: teoretic, vocațional și tehnologic.

Ordinul prevede ca instituțiile de învățământ preuniversitar în care aceşti elevi studiază să transmită Ministerului Educației, la finalul fiecărui an școlar, situația bursierilor școlarizați.