Breaking news

Bucate tradiţionale la două târguri din Capitală

targBucureştiul va găzdui în acest sfârşit de săptămâna două târguri cu produse tradiţionale româneşti, sută la sută naturale.

Astfel, gurmanzii pot vizita Târgul Ţăranului, eveniment care se desfăşoară cu regularitate la ARK-Bursa Mărfurilor (Uranus colţ cu vechea Cale a Rahovei, vizavi de Piaţa de Flori Coşbuc).

Astăzi, între orele 9.00 şi 17.00, şi mâine, între 9.00 şi 14.00, aici vor găsi delicii româneşti, între care jambon, caltaboşi, pastramă, cârnaţi, caşcaval fără E-uri şi alte brânzeturi de casă. Amatorii de dulciuri se pot delecta cu cozonac tradiţional cu rahat, stafide, cacao şi nucă, poale-n brâu cu brânză dulce şi ouă de ţară, plăcintă cu mere, rulouri cu brânză sărată şi mărar, dar şi chec. Acestora li se adaugă siropuri de brad, de păpădie sau de merişoare şi dulceţuri de prune cu nucă şi cu scorţişoară şi gem din flori de salcâm.

După ce vizitatorii îşi vor fi delectat papilele gustative la Târgul Ţăranului, pot merge şi la Muzeului Ţăranului Român (zona Piaţa Victoriei, intrarea prin Strada Monetăriei),  unde îi aşteaptă atât  producători, cât şi meşteşugari. Potrivit organizatorilor, în curtea muzeului de La Şosea,  poţi să cumperi haine tradiţionale de colecţie, măşti, cergi (pături – n.r.), etc.

Târgul e deschis azi şi mâine, de la 9.30 la 17.00.

Cristina Nenciu

>