Breaking news

Mihail Boldea: nu am fugit din țară

Mihail Boldea a declarat pentru Antena 3 că nu a fugit din țară și că se întoarce săptămâna viitoare.

Deputatul Mihail Boldea, dat în urmărire internațională de procurorii DIICOT, a declarat vineri seară în exclusivitate pentru Antena 3 că nu este adevărat că a fugit din ţară şi i-a transmis lui Băsescu să nu-l mai caute pentru că vine singur. Boldea a spus că nu este în Kenya așa cum spunea Băsescu ci în Congo la un safari.

Am făcut plângeri la Parchetul General, am făcut plângeri la Kovesi, la Codruţ Olaru, la CSM, la Băsescu. L-am înregistrat la Băsescu în ianuarie şi poate verificaţi chestia asta şi i-am zis, domnule, sunt chemaţi martorii şi se trage de ei să dea declaraţii cum vrea DIICOT-ul ca să îmi facă dosar. Şi s-a făcut…Mi s-au încălcat toate drepturile la apărare. Să nu mă caute domnul Băsescu, voi veni eu săptămâna viitoare. Acum caut bilet de avion. Vin să-mi ispăşesc păcatele în România, nu să stau fugar”, a declarat Boldea la Antena 3.

Deputatul a lansat un atac virulent la adresa procurorului ce-l anchetează spunând că vărul acestuia este arestat pentru contrabanda cu țigări.

De ce nimeni nu sesizeasă că vărul procurorului Cărare este arestat pentru cel mai mare transport de ţigări din Galaţi. Kovesi a spus nu ştie de transport. Procurorul Cărare este împuternicit să facă verificări de CSAT pe contrabanda de ţigări. Iar Cărare controlează contrabanda cu ţigări la Galaţi. Sunt sute de oameni care spun că procurorul Cărare i-a bătut şi ce se întâmplă? CSM ia plîngerile şi le aruncă la gunoi”, a mai spus Mihail Boldea.

Nici procurorul General al României, Laura Codruța Koveși nu a scăpat de atacul lui Boldea care sune că i-a încălcat dreptul la liberă apărare.

Şi doamna Kovesi, care a ieşit să facă acum punct electoral cu mine. Doamna Kovesi, atât vă întreb: drept la liberă apărare mai există în România? Iar Codruţ Olaru care a spus: Aa.. Boldea, un golan, îl facem noi!  Până una alta, am bani la mine. Pot să rezist aici 2 ani de zile liniştit”, a spus deputatul.

Boldea a mai spus că el a plecat legal din țară cu pașaport turistic nu diplomatic și că votul dat în Parlament este ilegal, la fel ca și mandatul de arestare în lipsă pentru că nu a fost citat.

Păi dacă eu voiam să fug îmi aranjam că sunt avocat. Îmi aranjam şi gata. Eu nu mi-am aranjat pentru că nu vreau să fug. I-am spus lui ăsta (n.r. – procurorului): Plec! Şi a spus: Pleacă! Şi am plecat. Eu nu am luat nimic, că s-a văzut la percheziţii. Toate hainele mele sunt acasă, am doar hainele de safari aici. Punct”, a concluzionat deputatul Mihail Boldea.

Acesta este  acuzat de procurorii DIICOT de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, a părăsit România sâmbătă, 17 martie, iar marţi 20 martie i-a fost ridicată imunitatea parlamentară. Magistrații Înaltei Curți au emis joi mandat de arestare în lipsă iar vineri procurorii l-au dat în urmărire internațională.

Tot vineri, Băsescu a delcarat că Boldea se află în Kenya și că se va implica în mod direct pentru aducera lui în țară.