Breaking news

Boc vrea să majoreze salariul minim la 700 lei și să elimine impozitul pentru salariile mici

Guvernul analizează o variantă de majorare a salariului minim pe economie la 700 lei dar și scutirea de impozite a celor cu venituri de până la 1000 lei.

Primul ministru Emil Boc a transmis, marţi, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit, la care au participat reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, că Guvernul analizează varianta creşterii salariului minim de la 670 lei la 700 lei, şi eliminarea impozitului pe venit pentru salarii între 700 lei şi 1.000 lei.

Potrivit calculelor efectuate de Guvern, reducerea fiscalităţii ar avea impact pentru aproximativ 600.000 salarii aflate în grila cuprinsă între 700 lei şi 1.000 lei.

Sindicatele au cerut majorarea salariului minim de la 670 lei la 1.030 lei.

Salariul minim pe economie a fost crescut în 2010 de  Guvern, de la 600 lei la 670 lei, în urma negocierilor cu FMI.