Breaking news

Berarii României, pe primul loc în UE la capitolul informarea consumatorilor în legătură cu valoarea energetică a produselor

Berarii României anunță că 76% din berile aflate în portofoliile membrilor săi au menționată pe etichetă, fie în varianta ei fizică, fie în varianta ei online, valoarea energetică corespunzătoare pentru 100 ml de produs.

Începând din anul 2015, membrii Asociației Berarii României au ales să aplice voluntar Regulamentul UE 1169/2011, referitor la informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Astfel, pe parcursul a mai bine de patru ani, informația privind valoarea energetică corespunzătoare pentru 100 ml de produs a fost inclusă progresiv pe etichete, fie în varianta lor tipărită, fie în varianta lor online, astfel încât consumatorii români o pot regăsi în prezent în cazul a 76% din produsele care aparțin Berarilor României. Acest demers al membrilor Berarii României reafirmă respectul pe care producătorii locali de bere îl au pentru dreptul la informare al consumatorilor români, având în vedere faptul că Regulamentul UE 1169/2011 nu se aplică băuturilor cu o concentrație alcoolică de peste 1,2%, în consecință el nefiind obligatoriu pentru berea cu alcool comercializată în România.

Berarii României sunt susținători constanți ai dreptului la informare al iubitorilor români de bere. De aceea, în mod voluntar, au decis să ofere consumatorilor informații relevante pentru ca aceștia să facă alegeri în cunoștință de cauză și în concordanță cu stilul lor de viață. Valoarea energetică a produsului este o informație care vine în completarea listei ingredientelor de fabricare la care consumatorii aveau deja acces de foarte mulți ani, demonstrând faptul că Berarii României acționează în spiritul transpatenței și respectului față de consumator“, a declarat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.

Demersul Berarilor României este parte integrantă a angajamentului asumat la nivel european, în 2015, de către organizația Berarii Europei, de a aplica voluntar Regulamentul UE 1169/2011 în rândul celor peste 9.500 producători de bere europeni pe care îi reprezintă. După aproape cinci ani de demers neîntrerupt, Berarii Europei au raportat recent nivelul atins de integrare pe etichete a valorii energetice a produselor. Astfel, aplicarea voluntară a Regulamentului UE a făcut ca în prezent 60% din berile comercializate în Europa să aibă menționată pe etichetă, fie în varianta ei fizică, fie în varianta ei online, valoarea energetică corespunzătoare pentru 100 ml produs.

În ambele cazuri, și la nivel local, și la nivel european, obiectivul de implementare stabilit pentru perioada 2015 – 2019 a fost depășit. Demersul va continua însă până în momentul în care ponderea de implementare va atinge 100%.

Despre Asociația Berarii României

Asociația Berarii României reprezintă un veritabil simbol al sectorului berii de la noi din țară. În cei 15 ani de existență, Asociația Berarii României s-a impus atât la nivel local, cât şi internaţional, ca o voce comună a membrilor săi, reușind să transmită mediului de afaceri, consumatorilor și instituţiilor statului, valorile care îi guvernează deopotrivă.

Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și  ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA.

Cele douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării, aparținând membrilor Asociației sunt situate în Ploieşti, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pan­telimon, Timişoara, Buzău, Braşov și Galați, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca și Timișoara.

Începând cu anul 2008 Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.

Despre piața locală a berii în 2018

  • Piaţa berii a înregistrat o creștere de 3%, ajungând la un volum de 16,6 milioane Hl
  • Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 85 litri
  • 97% din berea consumată în România este produsă local
  • 70% din ingrediente provin din agricultura României
  • Segmentul berilor fără alcool, în creștere cu 30%
  • În ultimii patru ani, ambalajul de sticlă a crescut cu 3,65 pp, iar cel PET a scăzut cu 5,83 pp
>