Breaking news

Băsescu vrea să vândă altor state și gazele românești

Preşedintele României Traian Băsescu pregătește încă un tun de proporții poporului român. Șeful statului nu este de acord cu interdicția companiilor româneșști privind vânzarea gazului din producția internă altor state.

Băsescu cere Parlamentului reexaminarea actului normativ care modifică Legea gazelor în sensul valorificării producţiei interne exclusiv pe piaţa internă.

Şeful statului invocă faptul că Parlamentul ar încălca obligațiile asumate de România în raport cu Uniunea Europeană.

Băsescu spune că legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor legii în sensul valorificării producţiei interne de gaze naturale exclusiv pe piaţa internă, până la diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale din import” şi opinează că adoptarea acestei reglementări de către Parlament constituie „un impediment în realizarea liberalizării pieţei, ca obiectiv major pentru dezvoltarea principiilor concurenţiale pe piaţa Uniunii Europene”.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 15 decembrie, proiectul de modificare a Legii gazelor, iniţiat de deputatul PSD Iulian Iancu, potrivit căruia companiile din România nu vor putea exporta gaze naturale până când nu vor fi asigurate surse alternative de import la infrastructura actuală.

În luna aprilie, când a inţiat proiectul, Iancu afirma că exportul de gaze este acum lovitura de graţie care poate fi dată economiei româneşti.

România importă gaze din Federaţia Rusă, indirect, prin intermediari la sume exorbitante față de gazele din producția internă.

Dacă legea este modificată, firmele românești vor exporta gaze din producția internă iar pentru acoperirea necesarului de conssum, vom fi nevoiți să importăm gaze din Rusia la preț mult mai mare. Drept urmare consumatorul casnic va plăti o factură mult mai mare.