Breaking news

Băsescu a cerut Parlamentului ridicarea imunității deputatilor Victor Paul Dobre și Laszlo Borbely

Traian Băsescu solicită Camerei Deputaţilor, rediscutarea cazurilor Borbely şi Dobre, în şedinţa în care se va discuta cazul deputatului PDL, Alin Trăşculescu.

Președintele României a transmis luni o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în care îi solicită să se reia discutarea cazurilor deputaților Borbely și Dobre, odată cu discutarea cazului deputatului PDL, Alin Trășculescu, reținut duminică pentru fapte de corupție.

Având în vedere faptul că în momentul de faţă la Camera Deputaţilor este posibil să luaţi în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a domnului deputat Alin Trăşculescu vă rog să găsiţi, cu respectarea legislaţiei şi a procedurilor parlamentare, căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cele două solicitări ale Parchetului general de pe lângă ICCJ privind încuviinţarea începerii urmăririi penale faţă de domnii deputaţi (foşti miniştri) Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, pentru a permite autorităţii judecătoreşti să-şi desfăşoare activitatea în absenţa oricăror influenţe sau obstrucţii”, se menţionează în scrisoarea lui Băsescu.

Pe 11 septembrie, atât Victor Paul Dobre cât și Laszlo Borbely, au primit sprijin din partea camerei deputaților carea  respins solicitarea venită din partea procurorilor privind ridicarea imunității.

Marți, plenul Camerei Deputaților, a votat cu 188 voturi împotrivă și 48 voturi pentru faptul că cererea formulată de Parchetul General, cu privire la începerea urmăririi penale a lui Victor Paul Dobre, este respinsă.

Și deputatul UDMR, Laszlo Borbely, a scăpat de urmărirea penală în dosarul instrumentat de DNA, în care este acuzat de trafic de influență și de fals în declarația de avere.

>