Breaking news

Băsescu a prins glas și prevestește apocalipsa în România

După două săptămâni de stat ascuns în cuibușorul de la Cotroceni, Băsescu a prins glas și a început să stea toată ziua în conferințe de presă la televizor.

Speriat de protestele care au cuprins țara, Băsescu a reușit să lege două vorbe pe 24 ianuarie odată cu depunerea jurământului de noul ministru de externe, Cristian Diaconescu. A doua zi, pe 25 ianuarie, Băsescu a avut „intervenția cu românii” în care a spus el ce bine e în România și cum a reformat el statul prin legi controversate.

Ajutat și de ger, care a rărit numărul protestatarilor, Băsescu a prins curaj și a revenit la vechile obiceiuri, adică să sfideze românii și să ne dea lecții de economie și de tot ce mișcă în lumea asta.

Revigorarea lui Băsescu se datorează și declarațiilor Ambasadorului SUA la București, Mark Gitenstein, care a spus că e bine că românii pot protesta fără să fie împușcați. Brusc Băsescu vine și ne spune că ar cam trebui să cumpărăm avioanele americanilor, chiar dacă nu avem bani.

Deci, curajul lui Băsescu se justifică prin faptul că americanii și-au reafirmat sprijinul pentru el doar cu condiția de a cumpăra cele 48 de avioane second hand.

Pe 25 ianuarie a spus că România a avut creștere economică în 2011 de circa 2,5% și că la bugetul de stat s-au colectat mai mulți bani decât în 2010. Tot în 2011, România s-a împrumutat la FMI, Banca Mondială și Uniunea Europeană, de muuulte miliarde de euro.

Băsescu spunea că economia duduie și că am ieșit din recesiune și că în cazul în care Zona Euro intră în recesiune noi suntem feriți. La două zile, susține din nou conferință de presă și spune exact pe dos. Că ne așteatpă vremuri grele în 2012, că sunt șanse ca Zona Euro să intre în criză și că o să ne afecteze și pe noi, dar că acum suntem mai pregătiți decât în 2009.

Băescu ne amețește de cap cu inepțiile pe care le spune, încât nu știi când să-l crezi și când să-l înjuri.

În 2008 spunea că dacă România va contracta un împrumut de la FMI ar fi o mare greșeală. În 2009, a spus că e bine s luăm creditul ca și centură de siguranță. În 2010 a spus că dacă nu luam creditul de la FMI era vai de curul nostru.

Așa face și în 2012. Joacă alba neagra cu datoria publică a României, cu veniturile, cu deficitul bugetar și cu viitorul românilor.

Marți seară, a declarat că datoria publică a României este de 22 miliarde de euro și că fiecărui român îi revine circa 4750 de euro, de plată. Adică vrea să pună în spatele românilor datoriile făcute de guvenrul pe care el îl patronează. Tot Băsescu spune că România are cea mai mică datorie din Uniunea Europeană. Și cu mult tupeu și multă nesimțire, Băsescu vine și spune că politicienii să fie responsabili și să decidă ce lăsăm copiilor noștrii o casă sau o datorie?! Tocmai el vorbește despre așa ceva? Păi cine a dcis să ne împrumutăm la FMI și Banca Mondială???

Dumnezeule mare, cât tupeu poate avea acest personaj de tristă amintire, cum își bate joc de noi toți în fiecare zi.

Și în privința datoriei publice Băsescu minte. Cumulată cu cea din domeniul privat, datoria depășește peste 100 de miliarde de euro, cea mai mare din istoria României.

Pe lângă marile aberații pe care le spune zilnic Băsescu am o mare întrebare. Dacă în 2011 am avut creștere economică, dacă în 2011 am încasat la bugetul de stat mai mulți bani decât în 2010, dar am tăiat pensii, salarii, ajutoare sociale și ne-am împrumutat lunar de la bănci, unde s-au dus banii???? Unde sunt banii încasați de la populație și de ce s-a împrumutat guvernul mai tot timpul? Pentru ce și pentru cine???