Breaking news

Băsescu a discutat cu Obama la Summitul Securităţii Nucleare de la Haga

Traian Băsescu a discutat luni, la Summitul Securităţii Nucleare de la Haga din Olanda, cu președintele SUA, Barack Obama.

basescu - obama - hagaPreședintele României, Traian Băsescu a discutat, luni, preț de câteva minute, cu omologul său american, Barack Obama, în cadrul  Summitului Securității Nucleare de la Haga. Discuția dintre Băsescu și Obama a fost imortalizată în câteva fotografii publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale.

La Haga, Băsescu a avut și o disucuție informală și cu Minsitrul Afacerilor Externe din Rusia, Serghei Lavrov.  Șeful statului participă la Haga, la Sesiunea de deschidere a Summit-ului Securității Nucleare și la Sesiunea plenară a Summit-ului Securității Nucleare.

În cursul serii de luni, Traian Băsescu a participat, la Palatul Regal, la recepţia oferită de Majestatea Sa Willem-Alexander, regele Regatului Ţărilor de Jos.

Băsescu a precizat luni, pe Aeroportul Otopeni, înainte de plecarea la Haga, că: Obiectivele principale ale summitului sunt legate de reducerea ameninţării terorismului nuclear – este principalul obiectiv – şi al doilea obiectiv al summitului este legat de prevenirea achiziţionării de materiale nucleare de către terorişti sau de către organizaţii neautorizate. Sigur, există şi aspectul naţional, pe care şi-l asumă fiecare ţară, securitatea nucleară, în aşa fel încât operaţiunile care implică activităţi nucleare să nu pericliteze siguranţa cetăţenilor. Acest summit va face o trecere în revistă a modului cum statele care şi-au luat angajamente au dus la îndeplinire angajamentele luate şi va fi un nou set de angajamente pe care statele participante şi le vor lua. Din punct de vedere al României, este extrem de important, pentru că România este una din cele 32 de ţări ale lumii care deţine tehnologia întregului proces de fabricaţie a combustibilului nuclear – extragere din mină, procesare, ardere în reactor şi tratarea reziduurilor. Din acest punct de vedere, România este una din ţările extrem de importante în ceea ce priveşte modul cum gestionează activităţile nucleare pe teritoriul naţional. Este una din cele 32 de ţări care deţin tehnologia întregului ciclu nuclear. Voi valorifica şansa că foarte mulţi şefi de stat sunt prezenţi la Haga şi, în afara summitului, voi informa cu privire la situaţia din regiune, la nevoia de repoziţionare a resurselor militare ale NATO, ca urmare a activităţilor militare din ultimele luni ale Federaţiei Ruse şi aşa mai departe.

Summitul pentru Securitate Nucleară se află la a treia ediție,  fiind o iniţiativă a preşedintelui Obama. Prima ediţie s-a desfăşurat la Washington, cea de-a doua s-a desfăşurat în 2012, la Seul, unde a participat şi România, iar cea de-a treia se desfăşoară astăzi şi mâine, la Haga.