Azi se dă verde pentru Autostrada Zăpezii

Ministerul Transporturilor şi consorţiul Vinci-Aktor vor semna astăzi contractul pentru construcţia tronsonului Comarnic-Braşov, al Autostrăzii Zăpezii. Acesta este primul contract de infrastructură, pe care statul român îl realizează în concesiune.

autostrada zapeziiSegementul Comarnic-Braşov are o lungime de 58 de km şi este considerat a fi cel mai dificil segment al Autostrăzii Zăpezii. Din această cauză, costurile construcţiei acestui segment se ridică la 1,5 milioane de euro.

Contractul de concesiune dintre statul român şi Vinci-Aktor, prevede că firma constructoare, va realiza lucrările din fonduri proprii, urmând ca la data finalizării acestora, statul să achite pe o perioada de 26 de ani, câte 180 de milioane de euro pe an. Firma Vinci-Aktor a câştigat licitaţia organizată de statul român, în mai 2009, dar semnarea contractului a foat amânată din cauza negocierilor contractuale.

Lucrările la Autostrada Zăpezii vor demara în acest an şi vor dura patru ani. Şoferii care vor circula pe această autostradă, vor plăti o taxă de aproximativ 2 euro.

>