Breaking news

Azi este Ziua Națională a României. La Mulți Ani Români!!!

Peste 20 de milioane de români de pe întreg mapamondul, sărbătoresc azi, 1 decembrie 2014, 96 de ani de la Unirea Principatelor Române. Este pentru al 25-lea an când Ziua Națională a Românie este sărbătorită în prima zi din luna decembrie.

1_decembrie.jpgÎn urmă cu 96 de ani, la Alba Iulia, s-a votat Unirea Principatelor Române, Transilvania și Banatul s-au unit cu Țara Românească, formând un nou stat, România Mare, actuala Românie.

Rezoluția Unirii Marii Uniri a fost citită de Vasile Goldiș la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.

1 Decembrie 1918 are, de fapt, o dublă semnificaţie. Este, pe de o parte, ziua istoricei decizii a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, care proclamă unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, şi, pe de altă parte, ziua în care regele Ferdinand I, alături de Rgina Maria, intră în Bucureşti, după aproape doi ani de exil în inima Moldovei.

Potrivit Constituţiei din 1991, la articolul 12, alineatul 2, data de 1 decembrie este considerată Ziua Naţională a României.

Pe parcursul întregi zile în marile orașe din țară se vor organiza parade militare și manifestări cultural artistice care să marcheze Ziua Națională a României.

În toată țara, azi se vor organiza diferite manifestări militare și culturale care să marcheze Ziua Națională a României.

La București, în acest an, parada militară de va organiza la Palatul Parlamentului, întrucât Arcul de Triumf este în reabilitare.

După Revoluția din 1989, Ziua Națională a României este celebrată la 1 Decembrie, întrucât în 1918, la această dată s-a votat unirea Transilvaniei și Banatului cu România, formând un nou stat, România Mare.

Redacția de știri a exclusivNEWS.ro urează toturor românilor ”La Mulți Ani” și vă îndeamnă să afișați tricolorul României, ca să arătăm că suntem mândrii de neamul nostru.

Iată ce manifestări vor avea loc azi, în principalele orașe din România

BRAŞOV. Ziua de 1 Decembrie va fi sărbătorită cu tradiţionala paradă militară din Piaţa Sfatului, care care va fi urmată de câteva exerciţii demonstrative de luptă ale militarilor, dar şi ale jandarmilor şi poliţiştilor. De la ora 11.00, va avea loc un ceremonial militar şi religios. După defilarea trupelor, vor urma momente artistice susţinute de muzica militară a garnizoanei şi corul de copii Unison, dar şi un exerciţiu specific în cadrul căruia poliţiştii şi jandarmii îşi vor dezvălui modul de lucru şi antrenament în faţa publicului. Totodată, Piaţa Sfatului va fi survolată de către aeronavele Aeroclubului Teritorial Braşov, iar seara, de la ora 18.30, un foc de artificii va marca finalul manifestăril.

Momentul culminant al zilei va fi  retragerea cu torţe a Vânătorilor de Munte, pe traseul Piaţa Sfatului – str. Mureşenilor – Bd. 15 Noiembrie – sediul Brigăzii 2 Vânători de Munte de la Patria, va avea loc retragerea cu torţe a formaţiei militare special constituite pentru eveniment. Tot luni şi Junii invită braşovenii la sărbătoare începând dela ora 12.00 în Piaţa Unirii. Evenimentul va debuta cu un serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, Te Deum, oficiat de către protopopul Braşovului şi un sobor de preoţi din parohiile scheienilor.Între orele 12.30- 13.00 urmează depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din 1916, din Piaţa Unirii.

FOCŞANI. Focşănenii sunt aşteptaţi luni, în Piaţa Unirii, la parada militară în cinstea Zilei Naţionale a României. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, iar marile unităţi militare din judeţ vor defila cu tehnica de luptă folosită în misiunile externe. Militarilor din Garnizoana Focşani li se vor alătura şi poliţiştii, jandarmii şi pompierii. Un alt eveniment al zilei de mâine este oprirea trenului regal în Gara Focşani, la ora 13.45, fiind vorba de o călătorie simbolică dedicată Zilei Naţionale. În tren se vor afla Principesa Margareta şi principele Nicolae, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana a României, împreună cu soţul ei.

SLATINA. Debutul acţiunilor dedicate Zilei Naţionale va fi dat în jurul orelor 09.30, unde, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din zona complexului comercial Winmarkt, vor avea loc o slujbă religioasă şi se vor depune coroane de flori de către reprezentanţii instituţiile publice descentralizate. Toţi participanţi prezenţi la manifestări se vor prinde apoi în Hora Unirii, după care o paradă militară va încheia acţiunile oficiale organizate cu acest prilej. Parada va cuprinde utilaje, autovehicule cu echipamente ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor.

La ora 10.30 se va da startul distribuirii tradiţionalei fasole cu cârnaţi şi vin fiert, acţiune ce va avea loc pe esplanadă. Forţe ale Jandarmeriei şi Poliţiei Locale vor supraveghea acţiunea pentru a nu exista incidente.

Ulterior, undeva în jurul orelor 11.00, reprezentanţii Primăriei Slatina vor anunţa care este simbolul ales de către locuitorii urbei în cadrul campaniei „Mândri de a fi slătineni”, unde autorităţile locale au pus la dispoziţie cetăţenilor, în cursul lunilor octombrie-noiembrie, buletine de vot pentru ca aceştia să aleagă unul dintre zece obiective emblematice pentru simbolul urbei: sediul Prefecturii, sediul Primăriei, Podul peste râul Olt, Mănăstirea Strehareţi, Dealul Grădişte – Casa Căsătoriilor (cu castelul de apă şi cel mai mare drapel), Centrul Vechi, Mănăstirea Clocociov, Parcul „Eugen Ionescu”, Esplanada, Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Oraşul aluminiului – zona industrială şi Căluşul Oltenesc. Finalul campaniei a fost anunţat zilele trecute de edilul Minel Prina pe pagina sa de Facebook, care a făcut cunoscut simbolul Slatinei ales de locuitorii urbei: Podul peste râul Olt construit de ing. Davidescu între anii 1881-1891.

SIBIU. Startul manifestărilor este dat de o şedinţă solemnă a Consiliului Judeţean Sibiu urmată, la ora 10:00, de o depunere de coroane la sediul fostului Consiliu Dirigent de pe strada Nicolae Bălcescu. La ora 11:00 pe bulevardul Nicolae Bîlcescu începe parada militară, iar între orele 12:00 şi 13:00 în parcarea de la Piaţa Teatrului va avea loc o expoziţie de tehnică militară.

La ora 14:15, la sala Transilvania este programat un spectacol folcloric a cărui gazdă va fi vedeta TVR Iuliana Tudor. Spectacolul este susţinut de către Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului”, orchestra „Lăutarii” din Chişinău (dirijor Nicolae Botgros) şi solişti de renume ai folclorului românesc: Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Mariana Anghel, Nineta Popa Ionescu. Împreună cu tineri din ansamblul folcloric „Ceata Junilor” şi solişti îndrăgiţi (Alina Bîcă, Adrian Neamţu, Viorica Telcean, Daniel Rosalim, Marcel Părău, Alina Pinca, Izabela Tomiţa Popescu, Codruţa Rodean, Ion Drăgan, Dumitru Teleagă, Olguţa Berbec, Tudor Furdui Iancu, Angelica Flutur, Nicuşor Iordan, Ovidiu Homorodean, Paul Ananie, Andreea Haisan, Stana Stepanescu, Nicu Mîţă, Gabriel Dumitru, Daniel Pop, Alexandru Brădăţan, Şirin Narenji) organizatorii propun o călătorie muzical coregrafică prin cele mai reprezentative zone ale ţării, spre bucuria tuturor românilor din ţară şi din străinătate.

La ora 17:30 este programată retragerea cu torţe, iar la ora 18:30 la sala Thalia va avea loc un concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.

ALBA IULIA. Klaus Iohannis va fi prezent începând cu ora 11.00 în Oraşul Marii Uniri. Cu toate că nu va participa la toate activităţile dedicate acestei zile la Alba Iulia, Iohannis va depune coroane la busturile Regilor Ferdinand şi Maria din faţa Catedralei Reîntregirii, iar apoi va participa de la ora 12.00 la TeDeum.

Iohannis îşi va încheia ziua la Alba Iulia cu asistarea la parada militară care va începe de la ora 12.30, pe Bulevardul ”1 Decembrie 1918”, între Hotel Cetate şi Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan”. Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu a precizat că după ce participă la aceste activităţi, Klaus Iohannis va merge la sediul Primăriei Alba Iulia unde va acorda interviuri unor posturi de televiziune străine.

Din Alba Iulia, Iohannis va pleca spre Bucureşti. La evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României de la Alba Iulia mai participă şi membri PNL din ţară, precum deputaţii Dan Motreanu, Mihai Voicu, care au ajuns deja în oraş, dar şi Alina Gorghiu.

BAIA MARE. Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează luni, 1 Decembrie 2014, ceremonia militară şi religioasă, dar şi parada detaşamentelor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Ceremonia se va desfăşura începând cu ora 10.00, la Monumentul Ostaşului Român. La eveniment vor lua parte reprezentanţii tuturor instituţiilor din judeţ, primari, consilieri locali, dar şi veterani de război.

CLUJ. La 96 de ani de la Marea Unire, manifestările dedicate acestui eveniment debutează la Cluj cu o ceremonie religioasă de la 9.30 la Catedrala Mitropolitană, obişnuitele depuneri de coroane la statuia lui Avram Iancu din Piaţa Avram Iancu şi parada tehnicii militare.

După-amiaza, de la ora 16.00, au loc concertele. Pe scena din Piaţa Unirii vor urca interpreţii de muzică populară Aurel Tămaş, taragotistul Dumitru Fărcaş, Sava Negrean Brudaşcu, Ionuţ Fulea şi Dinu Iancu Sălăjanu. Alături de ei vor susţine recitaluri corul Filarmonicii de Stat Transilvania şi Corul bărbătesc din Finteuşu Mare.

Acesta din urmă s-a înfiinţat în data de 1 Decembrie 1918, când au susţinut şi primul concert, iar membrii săi, originari din comuna maramureşeană Finteuşu Mare, au susţinut concerte peste tot în ţară.
Seara Zilei Naţionale se va încheia la Cluj-Napoca cu aprinderea iluminatului festiv la ora 19.00, iar o oră mai târziu va avea loc un spectacol de artificii şi Smiley va cânta în centrul oraşului.

PLOIEŞTI. Oficialităţi locale, parlamentari de Prahova, cadre militare active, în rezervă şi retragere şi veterani de război vor da startul manifestărilor de 1 Decembrie luni, de la ora 10.00, pe Bulevardul Republicii, în dreptul monumentului domnitorului Mihai Viteazul. Evenimentele vor debuta cu instalarea gărzii la monument, sosirea persoanelor oficiale, salutarea drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional şi vor continua cu un serviciu religios, alocuţiuni, depunere de coroane, defilarea detaşamentului de onoare şi un miniconcert susţinut de fanfara Consiliului Judeţean Prahova.

Între 11.30 şi 13.00, orgnizatorii vor oferi ploieştenilor tradiţionala fasole cu cârnaţi, iar în zonă va fi şi un concert de muzică populară. Între 09.40 şi 11.30, circulaţia pe Bulevardul Republicii, în zona statuii lui Mihai Viteazul, va fi oprită. La Sinaia, Ziua Naţională va fi sărbătorită cu mere coapte şi vin fiert, care vor fi împărţite publicului în centrul oraşului, spectacole folclorice în aer liber, concerte susţinute de trupa de tenori Distinto, teatru, fanfară şi o parada militară. Tot de 1 Decembrie, prahovenii vor putea aduce un omagiu Casei Regale a României întâmpinând Trenul Regal şi membri ai Familiei Regale, la Sinaia şi la Ploieşti.

ALEXANDRIA. Municipalitatea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Teleorman şi Centrul Judetean de Promovare si Conservare a Culturii Traditionale, organizează de Ziua Naţională, sub genericul ”Iubesc România” o serie de acţiuni menite să marcheze sărbătoarea naţională. Ceremonia religioasă, civilă şi militară va începe la ora 10.00 cu intonarea imnului ” Desteaptă-te romane”.

La ora 12.00, alexăndrenii sunt invitaţi la fasole, cârnaţi şi vin fiert pe platoul de la Direcţia Finanţelor Publice Teleorman. Cu începere de la ora 15.00, pe scena care va fi amplasată în faţa Casei de Cultură sunt programate o serie de concerte. Vor cânta Ansamblul Burnaşul, Mioara Velicu, Gheorghe Turda, Silviu Biris, Diana Matei, Taraful Cleante şi Vunk. Seara se va încheia cu o parada militara cu torte şi un foc de artificii.

TÂRGOVIŞTE. Ziua Naţională a României, va fi sărbătorită la Târgovişte, în Piaţa Tricolorului. Programul ceremoniei publice va fi realizat cu sprijinul şi cu participarea Garnizoanei Târgovişte precum şi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Acţiunile vor demara începând cu ora 12.00 în Piaţa Tricolorului, nr.1, Târgovişte.

BUZĂU. Începând cu ora 11.30, în zona obeliscului din Parcul Crâng, este programat un spectacol folcloric organizat de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. Invitat special va fi cunoscutul interpret Grigore Leşe. Pe scenă vor mai urca intepreţi buzoieni, precum Gabriela Bolocan, Adriana Stuparu, Alexandru Petcu sau Ion Băicuş. Bugetul alocat de Consiliul Judeţean Buzău pentru festivităţile de 1 Decembrie organizate în municipiul Buzău se ridică la 350.000 de lei. Suma din acest an este cu 50.000 de lei mai mare decât cea de anul trecut. Banii vor fi cheltuiţi pentru spectacolul folcloric organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, pentru „masa tradiţională”, cu fasole şi ţuică, dar şi pentru achiziţionarea de steguleţe şi cocarde tricolore.

PITEŞTI. În Municipiul Piteşti, manifestările încep de la ora 10.30 şi se întind pe parcursul întregii zile. Iată programul complet al evenimentelor care vor culmina cu momentul retragerii cu torţe a detaşamentelor militare din Garnizoana Piteşti şi festivităţile de aprindere a Bradului de Crăciun şi a iluminatului ornamental de sărbători.

CONSTANŢA. În campania naţională „De 1 Decembrie zâmbeşte!”, 43 oraşe din ţară, în Istanbul-Turcia şi la Vila Real-Portugalia, românii, dar şi străinii, se pot fotografia cu tricolorul pus la dispoziţie de Asociaţia Tinerilor pentru România. Pozele sunt toate postate pe contul de Facebook al asociaţiei, de unde pot fi descărcate.

La malul mării, tricolorul va aştepta patrioţii în Parcul Tăbăcărie, în zona Tomis Mall, în Piaţa Ovidiu, la faleza Cazino şi în Portul Tomis din Constanţa. „Unirea este generatoare de bucurie, mândrie şi zâmbete. Şi cum zâmbetul este un dar ce trebuie împărtăşit cu alţii, aşa s-a născut ideea de a-i fotografia pe români, ţinând tricolorul în braţe, la gât, lângă suflet, transmiţând bucuria şi onoarea de a fi urmaşii unor mari eroi“, a afirmat Alin Ivana, coordonatorul campaniei din Constanţa.

Manifestarea „De 1 Decembrie, românii zâmbesc!“ a pornit de la Constanţa în 2013, peste 1.500 persoane dorind atunci să se imortalizeze cu steagul României de Ziua Naţională. „Vrem să redăm concetăţenilor încrederea şi bucuria de a fi români, de a le reaminti despre importanţa Unirii şi sacrificiile făcute de compatrioţi, în decursul istoriei, pentru a ne ţine uniţi şi puternici“, spun tinerii organizatori.
În Constanţa, manifestarea este făcută alături de Consiliul Judeţean al Elevilor şi de Consiliul Şcolar al Elevilor de la Liceul Teoretic George Emil Palade.