Breaking news

Avantajele caselor din lemn, explicate de specialiştii Litarh

Pentru unii rămâne la stadiul de vis al copilăriei, pentru alţii visul poate deveni realitate. Este vorba despre a trăi şi a locui într-o casă din lemn, fie în mijlocul oraşului, pe malul mării, la poalele muntelui sau în mijlocul naturii, înconjurat de prospeţime. Visul poate fi materializat în zilele noastre foarte uşor, prin contractarea unei echipe care să realizeze casa din lemn conformă cu aşteptările clientului.

logolit1Cererea pentru astfel de locuinţe este în continuă creştere, drept pentru care numeroase societăţi producătoare şi-au făcut apariţia relativ recent pe piaţă. O societate cu vechime mai mare în domeniu este însă Litarh, producător şi constructor de case din lemn dupa specific american, canadian sau orice alt stil.

Experienţa acumulată de-a lungul timpului în construirea celor mai variate modele de case din lemn a dus la perfecţionarea specialiştilor Litarh, care ne-au oferit o serie întreagă de avantaje ale caselor din lemn. Cele mai reuşite proiecte de case din lemn realizate la Litarh pot fi vizualizate în cadrul portofoliului de pe site-ul oficial litarh.ro. Revenind la motivele pentru care casele din lemn sunt mai mult decât recomandate, lista următoare este edificatoare.

Confotul şi funcţionalitatea sunt păstrate la standarde înalte

Casele din lemn oferă un spaţiu amplu, prin grosimea redusă a pereţilor şi materialelor utilizate. Confortul sporit este dat de posibilitatea de organizare şi depozitare dupa bunul plac al proprietarului, pentru a crea acea atmosferă de cămin dorită.

Pe de altă parte, funcţionalitatea este deplină, de la stadiul de proiect şi până la finalizarea acestuia. Indiferent de suprafaţa totală a casei, fiecare cameră şi fiecare spaţiu de depozitare sunt optimizate din punct de vedere al spaţiului, în aşa fel încât fiecare activitate specifică unei anumite camere să poată fi desfăşurată cu uşurinţă.

Casele din lemn ajută la economie de timp şi de bani

Spre deosebire de o casă construită din cărămidă, BCA, beton, ciment sau orice alte materiale, casele din lemn sunt mult mai economice şi pot fi aduse la finalizare cu sume aproape înjumătăţite.

Dincolo de aspectul financiar, fericitul proprietar al unei case din lemn poate începe să locuiască în noul cămin într-un timp mult mai scurt, întrucât perioada necesară construirii unei astfel de locuinţe poate fi cuprinsă între 1 şi 6 săptămâni, la modelele cele mai simple.

Aparte de aceste avantaje, casele din lemn sunt mult mai prietenoase cu mediul, oferă un climat confortabil şi răcoros pe timp de vară şi un ambient călduros în sezonul rece, fiind bine cunoscut faptul că lemnul este un foarte bun izolator termic. În plus, casele din lemne sunt durabile şi oferă protecţie suplimentară în cazul cutremurelor, fiind pe locul secund la rezistenţa la seisme, după zgârie-nori.

De toate aceste avantaje poate să beneficieze oricine alege alternativa caselor din lemn, în detrimentul altor materiale de construcţie. Specialiştii Litarh oferă astfel de soluţii pentru un confort sporit, pentru siguranţa unui cămin armonios, dar şi pentru a evita cheltuieli mult mai mari ocazionate de construcţia unei case. Detalii şi informaţii suplimentare despre casele din lemn Litarh pot fi aflate telefonic sau prin email, folosind datele furnizate de pagina de contact de pe www.litarh.ro.