Breaking news

Avantajele aparatului dentar

Aparatul dentar are rolul de a trata diferite afecțiuni de aliniere, înghesuire sau proeminență a dinților. Ajuta de asemenea la închiderea spațiilor dintre dinți astfel încât dinții de pe arcada superioară să calce corect pe cei din arcada inferioară. Astfel se obține o mușcătură corectă care este foarte importantă, în primul rând, pentru sănătatea pacientului, iar în al doilea rând, pentru a obține un zâmbet frumos.

Tratamentul ortodontic nu se adresează doar copiilor.

Foarte multe persoane de vârstă mijlocie au probleme cu alinierea corectă a dinților, însă o dată cu evoluția tehnologiei și a tehnicilor din medicina stomatologică, aparatul dentar a devenit și este în prezent o soluție eficientă la care se poate apela, indiferent de vârstă pacientului.

Tratamentul ortodontic oferă multe alte beneficii în afara de cel estetic, care pot afecta în mod direct sănătatea orală pe termen lung.

Iată 5 dintre cele mai importante beneficii ale aparatului dentar:

  1. Previne leziunile dentare

Un dinte rupt sau lezat poate fi foarte dureros și poate crea un disconfort constant la masticație și vorbire.

O dantură îndreptată prea mult înspre exterior este mai predispusă la a suferi accidente.

Este de asemenea obișnuit pentru persoanele cu dinții inegali să își muște pielea din cavitatea orala în momentul vorbirii ori a masticației.

  1. Îmbunătățește dicția

Vorbirea nu este influențată doar de voce. În timp ce vorbești, mișcările limbii contra dinților din zona superioară a gurii te ajută să formezi sunetele.

În cazul în care poziționarea dinților tăi este prea în spate, în interiorul gurii ori spre exterior, vei dezvolta acea vorbire sâsâită ori poți dezvolta probleme de dicție.

Din acest motiv, mulți logopezi îndrumă părinții să urmeze un tratament ortodontic pentru copiii lor. Îndreptarea dinților poate remedia aceste probleme de vorbire.

  1. Reduce riscul apariției cariilor și a afecțiunilor gingivale

Problema dinților incorect aliniați nu afectează doar esteticul, ci creează fizionomic spații între dinți care vor păstra reziduuri alimentare, creând în timp carii.

De multe ori periuța de dinți nu poate ajunge în toate spațiile pentru a îndepărtă acele depuneri, motiv pentru care se recomandă purtarea unui aparat dentar care să îndrepte dinții, îmbunătățind totodată eficiența periuței de dinți.

  1. Ajută la masticație

Este dificil să mănânci cu o dantură incorect aliniată. Aceasta va afecta masticația și va face ca alimentele să nu fie fărâmițate în totalitate, îngreunând astfel digerarea. Procesul digestiv începe în cavitatea bucală, odată cu masticația, pentru a ajuta organismul să împartă mâncarea în părți cât mai mici și a putea extrage vitaminele necesare organismului.

Când nu poți mesteca hrana suficient, apare anemia – corpul nu primește nutrienții utili creșterii și dezvoltării.

De asemenea, pot apărea diverse alte afecțiuni precum durerile de stomac pentru că acesta se confrunta cu digerarea unor bucăți prea mari de mâncare.

  1. Împiedică eroziunea dentară

Poziționarea dinților tăi influențează presiunea care se formează asupra maxilarului în timpul vorbirii și a masticației.

Aceasta presiune este esențială în stimularea creșterii osului care susține dinții. În timp, dantura nealiniată poate cauza mai multă forță asupra unui anumit dinte care treptat va eroda osul.

De aceea, medicul stomatolog îți va sugera să porți un aparat dentar care să îți deplaseze dinții în poziția corectă și care să creeze suficientă presiune pentru menținerea sănătății maxilarului.

Pentru a solicita o consultație ortodontică dă click pe aparate dentare Craiova sau citește articolul în continuare pentru mai multe informații.

Acum că ai aflat care sunt principalele beneficii ale aparatului dentar, trebuie să știi că aparatul dentar este de două feluri:

– Aparat dentar mobil (mobilizabil)

Este purtat pe toată durata tratamentului, însă există posibilitatea de a fi dat jos în orice moment. Pentru un aparat dentar mobil potrivit pentru dantura ta, medicul ortodont va realiza un mulaj după dinții tăi, urmând ca, în câteva zile, aparatul să ajungă în cabinet și să poată fi introdus în schema de tratament.

– Aparat dentar fix (cel cu brackeți)

Este și acesta purtat pe toată durata tratamentului, însă fără posibilitatea de a-l da jos.

Inițial, bracketii sunt „lipiți” pe dinți cu ajutorul unei soluții speciale, iar apoi se introduce o sârmă specială.

Acesta, la rândul ei, va avea rolul de a acționa prin forță asupra bracketilor și de a genera presiune pe dinți, lucru care îi va deplasa până când aceștia vor ajunge în poziția dorită.

Cel mai frecvent tip de bracket utilizat în ortodonție este realizat din metal, dar există și variante din alte tipuri de materiale fizionomice destinate persoanelor care își doresc și starea danturii le permite purtarea un aparat dentar discret (brackeți  “invizibili”, care imită aproape la perfecție culoarea dinților).

Ce fel de aparat dentar mi se potrivește?

Indiferent de ceea ce îți dorești trebuie să mergi la o consultație la un medic specialist ortodont.

Aparatele dentare fixe sunt fixate de către ortodont, urmând ca ulterior acesta să le regleze în cadrul controalelor. Clasicul aparat fix ortodontic funcționează prin aplicarea brackeților ce pun presiune pe dinți, deplasându-i în poziția corectă.

Acesta poate fi metalic, dar și din ceramică sau safir, ultimele două fiind cu mult mai estetice și preferate de tineri, dar și mai scumpe.

Din punct de vedere pur estetic, cele mai în trend aparate dentare sunt cele de ultimă generație, așa numitele aparate dentare invizibile. Printre acestea amintim aparatele dentare linguale, ce se aplică pe partea interioară a dinților.

Model aparat dentar

Aparatele dentare mobile sunt acele aparate ce pot fi îndepărtate și aplicate de către pacient, fără ajutor specializat. Printre aparatele dentare mobile foarte des folosite regăsim gutiera, aceasta fiind de real ajutor atunci când vine vorba de spații mici între dinți, migrații minore ale acestora, alinierea incorectă a mușcăturii.

Invisalign este un tip de aparat dentar căutat de către tineri și adolescenți datorită impactului scăzut asupra vieții sociale pe parcursul întregii perioade de purtare.

Trebuie menționat că nu oricine poate purta un aparat dentar Invisalign, iar aparatele dentare clasice oferă în prezent cele mai bune rezultate din punct de vedere medical.

Astfel de aparate se mai numesc “alignere” și sunt fabricate personalizat pentru fiecare dinte în parte pentru a obține cele mai bune rezultate pentru fiecare pacient în parte.

Singurul dezavantaj pe care aparatul dentar îl are este o starea de ușor disconfort pe care o simți în primele zile de la începerea tratamentului și faptul că trebuie să ai o atenție sporită la a nu te lovi și la igiena orală.

În majoritatea situațiilor, pacienții se confruntă la început cu disconfort suportabil de scurtă durată. Exista însă și excepții, în funcție de rezistența la durere pe care o are fiecare pacient. Un alt dezavantaj pe care acest tip de tratament îl poate avea este perioada de purtare.

În timp ce aparatul clasic fix își va face efectul cel mai rapid și oferă cele mai bune rezultate, cel mobil și, inclusiv, purtarea unui aparat dentar de safir sau din ceramică ar putea necesita o perioadă mai lungă. Dezavantajul aparatului dentar clasic este designul mai puțin estetic. Avantajele din punct de vedere medical sunt mai mari.

Cu toate acestea, pacienții se pot îndreptă spre modelele invizibile care se aplică în spatele dinților și nu sunt deloc sesizabile, atâta timp cât acestea vin în urma unei recomandări a medicului ortodont.

De reținut în cazul aparatelor “invizibile” este faptul că prețul acestora este mai mare comparativ cu cel al aparatelor dentare clasice.

Aparatul dentar reprezintă în zilele noastre cea mai bună soluție pentru îndreptarea dinților strâmbi, plus că acum există și mai multe variante din care medicul stomatolog ortodont poate face o recomandare.

Stomatologie Craiova:  www.lauramed.ro

Programări: 0747 421 759