Breaking news

Autoritățile turce au evacuat piața Taksim din Istanbul

După două săptămâni de proteste, piața Taksim din centrul orașului Istanbul, a fost evacuată în totalitate de manifestanți, de către forțele de ordine turce.

proteste violente turciaForţele de ordine au desfăşurat o amplă acţiune de evacuare a taberei protestatarilor din parcul Gezi, utilizând tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.

Toate arterele de circulaţie spre piaţa Taksim şi centrul oraşului au fost blocate, forţele de ordine respingând grupurile de manifestanţi, care încercau să ocupe piaţa.

Autostrada E-5 şi şoseaua D-100 au fost temporar blocate, pe mai multe porţiuni, de marşul manifestanţilor şi de baricadele poliţiei.

Pe partea asiatică, un grup mare de protestatari a încercat să traverseze podul Bosfor, îndreptându-se spre centrul oraşului. Poliţia  a intervenit, cu sprijinul jandarmeriei, blocând accesul pe pod.

Au avut loc ciocniri în mai multe zone ale Istanbulului (Medcidyekoy, Bakîrkoy, Gazi, Elmadag).

În prezent, atât  în piaţa Taksim cât şi în zonele adiacente, se înregistrează ciocniri sporadice.

Există restricţii de circulaţie în mai multe zone din centrul oraşului, unde, după amiază, va avea loc un miting de sprijinire a guvernului.

Forţele de ordine supraveghează  arterele de acces în piaţa Taksim şi alte zone.

În cursul nopţii trecute, au avut loc manifestaţii de solidaritate la Ankara, Izmir, Adana, Mersin, Eskişehir şi alte oraşe din Turcia.