Breaking news

Autorităţile au intervenit de urgenţă în zonele inundate pentru pentru deblocarea albiilor râurilor

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat cantități importante de precipitații, sub formă de aversă, în spațiile hidrografice Someș, Tisa și Mureș, în județele Bistrița-Năsăud, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș și Mureș: Mureșenii Bârgăului 58 l/mp, Budacu de Jos 45,2 l/mp, Sângeorz Băi 43, 8 l/mp, Domnești 38,6 l/mp, Borla 30,5 l/mp, Moisei 47,7 l/mp, Vișeul de Sus 33,8 l/mp, Band (r. Lechința) 31 /mp, Stânceni 31,4 l/mp.

Au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase în general aceleași areale vizate de avertizări și în perioada 15-16 mai 2019.

Cantitățile mari de precipitații, căzute într-un interval de timp relativ scurt au condus la activarea torenților, scurgeri importante de pe versanți și creșteri de niveluri pe cursurile de apă cu depășirea cotelor de apărare pe râurile  Șieu, Budac, Zalău, Someșul Mare, Turț, Sălăuța, Ilva, Bârgâu, Mureș.

În cursul dimineții s-au depășit cotele de pericol la SH Budacu de Jos (r.Budac) CP+57 cm, SH Borla (r. Zalău ) CP+66 cm, SH Gherța Mare (r.Turț) CP+48 cm.

În acest interval au fost emise de către hidrologi mai multe atenționări/avertizări hidrologice: 1 Atenționare hidrologică pentru fenomene imediate, 4 Avertizări hidrologice pentru fenomene hidrologice imediate – Cod Portocaliu și o Avertizare hidrologică pentru fenomene hidrologice imediate – COD ROȘU pentru bazinul hidrografic Șieu.

În prezent, sunt încă în vigoare următoarele avertizări hidrologice:

  • Avertizarea hidrologică pentru fenomene imediate – Cod Roșu, emisă pentru bazinul hidrografic Șieu, cu valabilitate 21.05.2019, ora 8,25 – 21.05.2019, ora 15:00;
  • Avertizarea hidrologică pentru fenomene imediate – Cod Portocaliu, emisă pentru râurile mici din bazinul hidrografic Crasna – afluenții aferenți sectorului amonte de SH Craidorolț, cu valabilitate 21.05.2019, ora 8,20 – 21.05.2019, ora 16:00;
  • Avertizarea hidrologică la nivel național nr.17/20.05.2019 – Cod Galben, pentru bazinele hidrografice Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Crasna, Someş, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Siret, cu valabilitate 20.05.2019, ora 14,00 – 21.05.2019, ora 24:00

Personalul A.N. „Apele Române” monitorizează toate cursurile de apă vizate de avertizările hidrologice în vigoare şi acţionează prin formaţiile de intervenţie cu utilajele din dotare acolo unde situația o impune.  Totodată, sunt pregătite să intervină toate utilajele din cadrul ANAR pentru deblocarea albiilor şi asigurarea secţiunilor de scurgere.

Lucrările de gospodărire a apelor şi construcţiile cu rol de apărare împotriva inundaţiilor funcţionează în parametrii normali, în conformitate cu prevederile Regulamentelor de Exploatare.

Intervenții Sistemele de Gospodărire a Apelor(SGA) Bistrița – Năsăud și Sălaj

Specialiștii SGA Bistrița – Năsăud, sub coordonarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgența Bistrița – Năsăud, a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgența Bistrița – Năsăud, împreună cu autoritățile locale, au intervenit pentru limitarea efectelor inundațiilor în localitățile afectate, prin îndepărtarea blocajelor la poduri și podețe, pomparea apei din beciuri și grădini.

Tot personalul operativ este în teren, la ora actuală se intervine cu utilajale din dotare, în localitățile Sântioana și Bârla din comuna Mărișelu, în localitatea Budacul de Jos, comuna Budacul de Jos, precum și în zona podului Domnești. În cursul zilei de 20 mai s-a intervenit și în localitatea Sângeorz Băi pentru limitarea efectelor inundațiilor.

O situație similară se înregistrează și în județul Sălaj. Ca urmare a depașirii Cotei de Pericol pe râul Zalău la SH. Borla, pesonalul SGA Sălaj intervine pentru deblocarea podului CFR în localitatea Sărmașag.

În prezent se intervine și pe râul Tisa, în județul  Maramureș, în zona localității Teceu pentru asigurarea subtraversărilor și punerea în siguranță a sectorului îndiguit.

Pentru întărirea capacității de intervenție în spațiul hidrografic Someș – Tisa au fost relocate mijloace de intervenție și utilaje din dotarea ABA Crișuri și ABA Mureș.

Tot personalul SGA este în teren pentru a monitoriza evoluția evenimentelor și a stabili zonele unde se impun intervenții pe cursurile de apă în vederea asigurării secțiunii de scurgere.

Specialiștii A.N. „Apele Române” solicită populației să nu traverseze cursurile de apă și să nu desfășoare activități în zonele adiacente albiilor acestora,  în perioadele în care sunt emise coduri meteorologice și hidrologice.