Breaking news

Aurelian Temișan dezvăluie cum o cucerește pe Monica Davidescu, după 20 de ani!

Aurelian Temișan și-a propus să celebreze Crăciunul printr-un colind american, pe care îl cântă alături de soția sa, actrița Monica Davidescu, și de trupa care îl acompaniază, The Funk Society.

aurelian temisan si monica davidescuBaby it’s cold outside reprezintă o metaforă care simbolizează spiritul Crăciunului, bucuria de a-i avea alături pe cei dragi, dar marchează totodată și 20 de ani de când a cunoscut-o pe Monica.

Baby it’s cold outside” nu este neapărat un colind, este un cântec de vreme rece, pentru că se poate cânta și în ianuarie (râde). Și l-am înregistrat din dorința fiicei noastre, Dora, de a asculta colinde. Este primul meu videoclip cu Monica. Când l-a văzut, Dora a întrebat: Mamă, eu de ce nu am fost la filmarea asta? (râde)”, povestește juratul show-ului “Te cunosc de undeva!” de la Antena 1. De altfel, mai spune el, Dora știe multe colinde, preferatul ei fiind “Domn, Domn să-nălțăm!”

La rândul ei, Monica Davidescu spune că Dora este foarte  impresionată atunci când îi  aude pe  amândoi cântând: De obicei, ne pune sa repetăm de mai multe ori și să dansăm. Este foarte fericită și ne îmbrățisează cu  dragoste. Așa că acest colind înregistrat cu trupa The Funk Society este deja o mare bucurie pentru ea.

Dacă în diverși ani, Crăciunul l-a surprins pe Aurelian Temișan ba pe drum, în tren sau la diferite concerte alături de artiști internationali, anul acesta el îl va petrece în sânul familiei alături de soția sa, Monica, și de fiica lor, Dora (4 ani). Și cum familiei Temișan îi place să asculte colinde, de acest Crăciun ne recomandă Baby it’s cold outside”!

 Aurelian Temișan: de Craciun nu trebuie sa lipseasca dragostea și buna dispoziție

“Suntem la finele unui an greu, iar finalul lui este unul foarte solicitant. Nu avem un plan prestabilit, având în vedere larghețea pe care o reprezintă meseriile noastre și de aceea mergem „step by step”. Odihna poate însemna în trei, undeva unde să nu fim aglomerați de prea multe priviri, sau în mai mulți prieteni, unde fiecare își va petrece timpul după bunul plac, sau în familie, alături de cei dragi, păstrând o tradiție împământenită”, ne spune el.

De Crăciun, nu trebuie să-i lipsească “dragostea și buna dispoziție. De pe masă… apa plată, cu garnitură de… toate cele cuvenite unei astfel de sărbători (râde)”.

Cum în ultimii 20 de ani, Temișan a cântat în noaptea de Revelion, nu crede că-și va strica obiceiul în acest an. Superstiții nu are pentru această noapte. Pentru el, Revelionul  înseamnă “doar un 365 luat de la capăt”. Nici planuri pentru 2015 nu și-a făcut, întrucât, „Dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale„.