Augustin Zegrean a fost ales luni, să conducă Curtea Constituțională a României, încă trei ani de zile. Șapte din cei nouă judecători CCR au votat în favoarea lui.
La două ore după ce noii judecători ai CCR au depus jurământul de învestitură, în fața președintelui României, Curtea și-a ales noul președinte.
Augustin Zegrean a fost ales de colegii săi judecători, să conducă Curtea Constituțională încă trei ani de zile.
Mona Pivniceru, Valer Dorneanu și Daniel Morar, au depus luni, jurământul de învestire ca judecători ai CCR, în fața președintelui României, Traian Băsescu. Aceștia vor fi judecători la Curtea Constituțională pentru următorii nouă ani de zile.
Iată cum arată în prezent completul de nouă judecători ai Curții Constituționale din România:
1.Augustin Zegrean, preşedinetele CCR, propus de preşedintele T. Băsescu (2007)
2.Petre Lăzăroiu, judecător CCR, propus de preşedintele T. Băsescu (2010)
3. Mircea Ştefan Minea, judecător CCR, propus de PDL din partea Camerei Deputaţilor (2010)
4. Daniel Morar, judecător CCR, propus de preşedintele Ion Iliescu (2004)
5. Valer Dorneanu, judecător CCR, propusă de PSD din partea Camerei Deputaţilor (2004)
6. Mona Pivniceru, judecător CCR, propus de PSD din partea Senatului (2004)
7. Tudorel Toader, judecător CCR, propus de PNL din partea Camerei Deputaţilor (2007)
8. Puskas Valentin Zoltan, judecător CCR, propus de UDMR din partea Senatului (2007)
9. Iulia Motoc, judecător CCR, propusă de UNPR din partea Senatului (2010)