Breaking news

Atentat terorist în Franţa la Strasbourg. Cel puţin trei persoane au fost ucise

Stare de urgenţă la Strasbourg după ce un individ înarmat a ucis cel puţin trei persoane şi a rănit grav altele 12. Incidentul s-a produs în centrul oraşului, în apropiere de Târgul de Crăciun.  Parlamentul European a fost închis.

Ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, a declarat că trei persoane au fost ucise şi alte 12 au fost rănite marţi seară în centrul oraşului Strasbourg, iar şase persoane se află în stare gravă.

Presupusul autor al atacului este Chérif C., în vârsta de 29 de ani, un infractor recidivist. Autorul atacului a fost condamnat în Franţa şi Germania pentru infracţiuni de drept comun.

Potrivit Ministerului de Interne, 350 de persoane au fost mobilizate pe teren, inclusiv 100 de persoane din poliţia judiciară, şi două elicoptere. Serviciile RAID, BRI, Operation Sentinel sunt pe teren.

Potrivit Ministerului de Interne, “suntem în prezent în stare de urgenţă”.

“Guvernul a decis să treacă la starea de urgenţă, prin întărirea controalelor la frontiere şi punerea în aplicare a unor controale mai ample în toate târgurile de Crăciun care au loc în Franţa pentru a evita riscul unor alte atacuri.Va exista, de asemenea, o mobilizare suplimentară a dispozitivelor forţelor de ordine pe întreg teritoriul francez “, anunţă acesta.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a trimis de urgenţă, marţi seară, pe ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, la Strasbourg.

“Preşedintele Republicii a fost informat în timp real despre evenimentele de la Strasbourg. Recepţia de la Palatul Élysée s-a încheiat, iar preşedintele l-a trimis la Strasbourg pe ministrul de Interne, Christophe Castaner“, a comunicat Preşedinţia Franţei.

Autorităţile franceze analizează ipoteza unui act terorist în cazul atacului din oraşul Strasbourg, anunţă surse citate de postul FranceInfo.

>