Breaking news

Asociația ACTIV donează 250.000 de măști Poliției de Frontieră și Direcției Generale a Vămilor

Asociația ACTIV este alături de partenerii de la Poliția de Frontieră, Poliția Română și Direcția Generală a Vămilor donându-le 250.000 de măști, cu sprijinul  unei mari companii din România.

“Pandemia de coronavirus ne-a bulversat tuturor viețile și ne-a izolat în case. Ne este greu, dar celor care au rămas în linia întâi, la datorie, le este și mai greu. Le mulțumim echipelor Poliției Române, Poliției de Frontieră și Direcției Generale a Vămilor, pentru eforturile făcute zi și noapte pentru a ne garanta siguranța atât la granițe cât și în interiorul lor. Ne bucură că avem ocazia să le oferim și noi în schimb mai multă siguranță și de aceea le vom dona 250.000 de măști de protecție, care au sosit deja în țară și vor fi distribuite în următoarele ore”, a declarat Daniel Mărăcineanu, Director General Asociația ACTIV.

Cele 250.000 de măști model 3 ply vor fi distribuite celor 3 instituții, după cum urmează: 170.000 bucăți către Poliția de Frontieră, 50.000 de bucăți către Poliția Română și 30.000 de bucăți către Direcția Generală a Vămilor.

Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul”- ACTIV are drept scop promovarea, sprijinirea realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la conștientizarea publicului și a autorităților cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri. ACTIV promovează următoarele valori: integritatea, responsabilitatea, respectul și cooperarea.