Breaking news

Arhechipuri, o serie de 15 ediții document despre România secolelor trecute, la Radio România Cultural

Bogdan Mihai Simion, artist, culegător de muzică tradițională și lăutar, unul dintre ultimii cântăreți la cobză din România și realizatoarea Radio România Cultural, Maria Balabaș, cunoscută în special pentru conceptul original al emisiunii Dimineața Crossover, vă invită, din 18 decembrie, de la ora 14.00,  la Radio România Cultural, într-o lume cu personajele arhetipale din societatea secolelor trecute, căutând conexiuni cu lumea contemporană. Episoadele pot fi deja ascultate on demand, pe site-ul Radio România Cultural.

Arhechipuri. Ipostaze ale vremurilor de altădată. Tipologii care au format o lume. Pentru a înțelege cine suntem noi și care sunt elementele noastre culturale comune actuale, căutăm în trecut repere, tipologii umane, oameni care au influențat lumea, lumile: boierul, sluga, bucătăreasa, mândra, vistiernicul, lăutarul, hangița.

Aceste personaje sunt ilustrate realist, cu lumini și umbre:

„Poveștile spectaculoase, poveștile care se spuneau în jurul focului, scandaloase, cele care nu se pot spune dimineața și nu se pot spune cu copiii de față, sunt legate de hangiță. Hangița, în întunericul acela al serii, în aburii de alcool ai oamenilor care sunt dezlegați la limbă, cu umbrele din han pe care le creează lumânările, toate aceste lucruri o pot transforma foarte ușor într-un personaj monstruos. Și unde am mai găsit eu hangița foarte des: în știrile senzaționale de la rubrica Varietăți”, povestește, în primul episod, Bogdan Simion.

Care erau relațiile dintre toate aceste arhetipuri? Ce îi lega, ce îi ținea aproape și cum se alcătuia lumea în jurul lor? Sunt legături cu personajele publice la care ne raportăm în prezent? Cum se construia o identitate socială în jurul lor?

Muzica – înțeleasă ca punct de pornire pentru dialog, factor ilustrativ sau de atmosferă – va fi liantul conversațiilor dintre Bogdan Mihai Simion și Maria Balabaș. Sonor, emisiunile sunt construite în jurul arhivei Radio România, unul dintre puținele locuri din țară care deține bijuterii ascunse inscripționate pe viniluri și discuri de ebonită.

Arhechipuri este un proiect al Radio România Cultural susținut de Dumbrava Vlăsiei.

>