Breaking news

Aproximativ o tonă de carne de miel, confiscată în București

Autoritățile au efectuat în ultimele zile controale la peste 2.000 de unități comerciale din București, iar în urma acestora au confiscat peste 850 de kilograme de carne de miel.

Pe lângă carnea de miel confiscată, inspectorii au mai oprit de la comercializare și  9 tone de legume, fructe şi produse din carne şi au fost aplicate 695 de amenzi, în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei.

De asemenea a fost suspendată activitatea unui număr de 44 de unităţi comerciale iar reprezentanţii Gărzii Financiare au făcut zece sesizări penale pentru un prejudiciu de 2,8 milioane de lei, fiind aplicate şi nouă măsuri asiguratorii, în valoare de 4,7 milioane lei.