Breaking news

Controlorii CFR duși la audieri

Procurorii au dus la audieri aproximativ 200 de angajați ai CFR acuzați de dare și luare de mită.

Descinderi în masă ale procurorilor DIICOT și ale poliției la mai multe sedii ale CFR Călători din București și Brașov.

Ancheta vizează un grup infracțional format din aproximativ 200 de persoane care luau mită de la călători fără să le taie bilet și apoi împărțeau banii cu inspectorii de la supracontrol cât și cu directorii din CFR.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o anchetă a procurorilor şi poliţiştilor privind activitatea din zona şefilor şi controlorilor de tren.

El a precizat că această anchetă este făcută pentru a se stabili în ce măsură sau cum sunt posibile călătoriile fără bilet.

Surse judiciare afirmă că ancheta ar fi pornit de la regionala CFR Braşov şi ar fi fost extinsă apoi la toate regionalele CFR, fiind vizaţi zeci de controlori de tren care ar fi luat mită de la călători care circulau fără bilet.

Mai mulţi angajaţi ai Ministerului Transporturilor, între care şi directori, au fost ridicaţi de anchetatori, joi dimineaţă, pentru a fi duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov, care instrumentează dosarul de corupţie de la regionalele CFR.

Aproximativ 70 de angajaţi ai regionalei CFR Braşov, audiaţi la Parchet.

Liderii de sindicat acuz procurorii de abuz spunând că vor să acopere marii jefuitori ai CFR dând vina pe bieții controlori. Surse apropiate anchetei spun că zilnic controlorii adunau 100.000 de euro bani care ajungeau până sus la directorii CFR Călători și cei ai Ministerului Transporturilor.

Șeful Serviciului Control Trafic în CFR călători la nivel Național este unul dintre capii companiei reținuți și duși la audieri.