Breaking news

Apartamentele din complexul Confort City au luat foc din cauza unui frigider

Un scurtcircuit electric pare să fie la originea incendiului devastator din complexul rezidențial Confort City din Popești – Leordeni.

În urma anchetei demarate, pompierii au stabilit că un scurtcircuit la instalația electrică pare să fi provocat incendiul din complexul rezidențial.

”Pe baza probelor analizate, sursa de aprindere de natură electrică (scurtcircuit electric) este cea mai probabilă cauză de incendiu. Comisia de anchetă a stabilit că incendiul s-a produs la unul dintre apartamentele situate la mansardă, sursa probabilă de aprindere fiind un scurtcircuit electric sau efect termic al curentului electric, declanşat, cel mai probabil, de defecţiuni apărute pe timpul exploatării unui aparat electrocasnic (frigider).”, se precizează în comunicatul de presă al IGSU.

Condiţiile care au favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului au fost prezenţa materialelor combustibile în structura mansardei şi a acoperişului, lipsa compartimentării cu elemente rezistente la foc în acest spaţiu, precum şi prezenţa vântului.

Deşi apartamentele de la mansardă au fost distruse aproape în totalitate, apartamentele de la etajul 10 suferind daune în proporţie de 10 – 30%, iar unele dintre cele situate la etajele inferioare, într-o proporţie mult mai mică, de maxim 5%, din cauza apei folosite la stingere, în urma evenimentului nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omenești.

>