Breaking news

Antena Stars, în top zece audiențe la nivel național după doi ani de emisie

În 2015, Antena Stars a urcat șapte poziții în top all channels și se clasează pe locul al IX-lea pe piața media din România.

antena starsMiercuri, 16 decembrie, postul de televiziune Antena Stars împlinește doi ani.

An de an a reușit să adune în fața micilor ecrane tot mai mulți telespectatori, iar în 2015 Antena Stars a înregistrat creșteri semnificative de audiență pe toate intervalele orare la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Antena Stars a reușit performanța de a urca șapte poziții în top all channels, clasându-se astfel pe locul al IX-lea pe piață. După doi ani de la lansare, emisiunile reper ale stației urmează un trend ascendent, întărindu-și poziția pe piață în sloturile cu cea mai agresivă competiție.

Emisiunea „Star Matinal” (difuzată în prezent între 08:30 și 12:00), devenită un reper în preferințele de vizionare ale telespectatorilor în prima parte a zilei, a crescut media slotului de dimineață cu peste 300% de la lansarea stației și până în prezent.

În perioada 1 ianuarie – 10 decembrie 2015, comparativ cu anul 2013, Antena Stars a înregistrat o creștere de 100% la nivelul întregii zile, având, în medie, 2,2 procente din cota de piață. O creștere importantă, de 36 procente a înregistrat și prime-time-ul, (19:00 – 23:00) care a avut o medie de 1,9% cotă de piață. Emisiunea „Răi da’ buni” a devenit o alternativă de vizionare din ce în ce mai atractivă cu toate că este transmisă în cel mai disputat slot.

Cea mai spectaculoasă creștere de audiență, de 186%, a fost înregistrată dimineața (06:00 – 10:00). Pe tot parcursul perioadei analizate, Antena Stars a obținut pe acest slot 2% din cota de piață. Singurul matinal din perioada verii, difuzat de Antena Stars, ocupă un loc de cinste în ierarhia canalelor de televiziune, după ProTV, Antena 1 și Disney Jr. Pogramul a devansat Kanal D, cu o medie de 4,1% din cota de piață.

În timpul zilei (10:00 – 16:00), creșterea a fost de 150%, iar cota de piață obținută, de 3%. Și intervalul 16:00 – 19:00 (access) a continuat trendul ascendent, cu o creștere de 100%, obținând astfel o cotă de piață de 1,8 %. În intervalul 23:00 – 02:00 (late fringe), creșterea a fost de 122%, iar cota de piață, de 2%. Emisiunea „Agentul VIP” și-a consolidat cota de piață într-un slot în care competiția e puternică.

În acest an, nu mai puțin de 3.686.000 de telespectatori de la nivelul întregii țări au urmărit timp de cel puțin un minut Antena Stars.