Breaking news

Antena 1 a suspendat difuzarea concursului Super Bingo Metropolis

Emisiunea Super Bingo Metropolis nu a mai fost difuzată duminică de la ora 16,30, pe Antena 1,  întrucât Minsiterul de Finanțe a suspendat licența de joc a firmei ”SC Phoenix Games SRL”.

Cu doar două ore înainte de difuzarea emisiunii, Super Bingo Metropolis, Antena TV Group a fost înștiințată de Ministerul Finantelor Publice cu privire la faptul ca a retras licența de joc pentru firma SC CPHOENIX GAMES SRL, ca urmare a datoriilor înregistrate de firmă către bugetul de stat.

Drept urmare, Antena TV Group ca entitate neutră, neimplicată în organizarea jocului bingo, este nevoită să suspende difuzarea emisiunii SUPER BINGO METROPOLIS până la soluționarea tuturor diferendelor dintre autoritatea fiscală și organizatorul jocului bingo.

Reprezentanții firmei organizatoare a concursului își exprimă regretul printr-un comunicat de presă cu privire la decizia autorităților statului.

”S.C. PHOENIX GAMES SRL Bistrița, în calitate de organizator al jocului de bingo transmis prin rețele de televiziune Super Bingo Metropolis, își exprimă regretul că nu a putut transmite emisiunea sa săptămânală conform programului, în data de 19 februarie 2012, începand cu ora 16.30 pe postul tv Antena 1. Motivul obiectiv pentru care difuzarea emisiunii nu a fost posibilă îl reprezintă obstrucționarea desfășurării emisiunii de către reprezentanții ANAF.  În cursul săptămânii viitoare, S.C. PHOENIX GAMES SRL va recurge la căile legale, urmând să reprogramăm emisiunea de azi, la o dată ulterioară, în funcție de rezultatul demersului obținut de organizator. S.C. PHOENIX GAMES SRL Bistrița, va comunica imediat ce va obține o soluționare din partea instituțiilor abilitate, cu transparență și responsabilitate. În cazul unui rezultat nefavorabil, participanților la ediția din data de 19.02.2012, li se va restitui integral contravaloarea cartoanelor de bingo achizitionate”, se precizează în comunicatul de presă al SC PHOENIX GAMES SRL.