ANL va fi desființat de Guvern. 6300 de locuințe aflate în construcție, în pericol de a fi abandonate
Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunță că desființează Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) în numele eficienței și reducerii risipei bugetare. Sindicaliștii acuză ”O desfiinţare abuzivă cu mize politice și economice ascunse”.
Iată punctul de vedere al Federaței Naționale a Sindicatelor din Administrație cu privire la graba suspectă prin care se dorește desființarea ANL:
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) este ținta unei decizii politice nechibzuite, prezentată sub pretextul unei „restructurari eficiente”. Adevărul? Este o distrugere calculată a unei instituții solide și performante, cu peste 25 de ani de experiență în serviciul cetățenilor, în beneficiul intereselor obscure ale anumitor grupuri politice și economice.
Sub pretextul unei ,,eficientizări” care nu are temei juridic sau financiar, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunță, cu grabă suspectă, desfiinţarea ANL. Fără organizarea unei consultări reale, fără transparență, fără justificări sau analize corecte. Acest demers nu ține cont de faptul că ANL NU este o povară bugetară, fiind o instituţie care se finanțează singură și nu pune presiune asupra contribuabilului român.
În schimb, cetăţenii vor resimţi, la scurt timp după ce acest demers se va finaliza, efectele negative ale blocajului, haosului şi abandonului sutelor de proiecte aflate în derulare – peste 6.300 de case în construcție și cererile pentru peste 14.000 de locuințe noi. Consecinţe dăunătoare tinerilor, familiilor tinere și comunităților vulnerabile. Aceste consecinţe negative imediate nu sunt luate în considerare de către clasa politică, tot ceea ce contează pentru aceasta sunt banii, controlul şi confiscarea resurselor.
Programele ANL construiesc mai ieftin, mai repede și cu mai multă transparență decât orice altă entitate din subordinea Ministerului Dezvoltării. Dar această productivitate reală, alături de independența instituției și de fondurile acumulate, provoacă iritare şi stârneşte dorinţele clasei politice de a controla resursele instituţiei. Acum, acele fonduri, acea independență și capacitatea ANL de a acționa pentru comunități – NU pentru clientela politică – sunt vizate.
Ministrul Dezvoltării, prin vocea Ministrului, a insultat public munca angajaților ANL, sugerând că sunt „de 11 ori mai puțin productivi” decât cei din minister. Această declarație demonstrează un profund dispreț față de experții care construiesc casele. Adevărul? Angajații ANL se ocupă de TOATE etapele unui proiect, în timp ce ministerul „taie panglici” și se ocupă de finanțare. Într-adevăr, salariaţii ANL nu sunt eficienţi la tăiatul panglicilor deoarece gestionează proiectele până la acel moment în care politicienii se înghesuie, cu foarfeca în mână, să se prezinte în faţa camerelor de luat vederi, în timp ce angajaţii ANL deja muncesc la alt proiect.
FNSA consideră că în spatele acestui demers se regăseşte un obiectiv simplu: preluarea fondurilor ANL, resurse din chirii, vânzări și propriile depozite. Toate acestea vor merge la minister pentru a fi „cheltuite” fără nicio garanție că vor fi folosite în continuare în beneficiul tinerilor sau comunităților.
ANL este o instituție simplă şi eficientă. În loc să fie susţinută, urmează a fi desfiinţată, desi abordează şi încearcă să rezolve una dintre problemele cele mai presante ale societății: accesul la locuințe.