Breaking news

ANI: Judecătorul Tudorel Toader nu se află în stare de incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate spune că judecătorul Curții Constituționale, Tudorel Toader nu se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține două funcții de conducere la Facultatea de Drept.

ANI s-a autosesizat ca urmare a articolului „Judecător CCR incompatibil: are două funcții de conducere la Facultatea de Drept”, publicat pe Portalul ROMANIA CURATĂ, joi, 20.09.201. În urma verificărilor, inspectorii ANI au constatat că Tudorel Toader nu este incompatibil cu funcția de judecător al CCR.

Nu este o incompatibilitate expres prevăzută de lege deținerea funcției de decan cu cea de director de școală doctorală, în cazul domnului Tudorel TOADER, Judecător în cadrul Curții Constituționale a României. Conform art. 258 din Legea educației naționale nr. 1/2011, studiile universitare de doctorat dispun, în cadrul instituțional al I.O.S.U.D. (instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat), de sisteme proprii și specifice de conducere și administrare a programelor de studii de cercetare, inclusiv la nivelul școlilor doctorale. De asemenea, art. 14 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 privind Codul studiilor de doctorat face referire la asimilarea funcției de director de departament cu cea de director de școală doctorală, în același mod în care la art. 12 din același act normativ se reglementează faptul că modul de funcționare al școlii doctorale este similar cu cel al departamentului din cadrul instituției de învățământ superior”, se arată în comunicatul de presă al ANI, remis exclusivNEWS.ro.

Astfel, în structura unei instituții de învățământ superior, o școală doctorală are un rang egal cu cel al unui departament.

Regimul incompatibilităților incident în speță este cel reglementat de legea aplicabilă instituției publice în care persoana își desfășoară activitatea.