Breaking news

ANI a sesizat Parchetul în cazul celor 4 rectori parlamentari

Agenția Națională de Integritate (ANI), a decis să sesizeze parchetul în cazul celor patru rectori parlamentari ce se află în incompatibilitate din cauza cumului de funcții.

MACOVEI - ANI - ANCHETECei patru rectori reclamați la Parchet de către ANI, sunt: rectorul UPB Ecaterina Andronescu, rectorul UMF Carol Davila Florian Popa, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu şi rectorul UMF Victor Babeş, Ştefan Drăgulescu.

În aprilie 2011, ANI a demarat verificările cu privire la nerespectarea de către cei patru a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Cei patru rectori au fost informaţi cu privire la declanşarea procedurii de evaluare. Astfel, Ecaterina Andronescu a fost informată în 19 mai 2011, iar avocatul său s-a prezentat la sediul ANI în 27 mai, Florian Popa şi Nicolae Robu au fost înştiinţaţi tot în 19 mai 2011, cei doi prezentându-se personal la sediul agenţiei, iar Ştefan Drăgulescu a aflat despre verificări în 18 mai, iar în 27 mai a venit la sediul ANI.

Ecaterina Andronescu, este din 2004, rector la UPB și din 19 decembrie 2008 senator. În prezent exercită funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat.

Florian Popa este din 2004, rector la UMF Carol Davila din Bucureşti, iar 19 decembrie 2008 este deputat.

Nicolae Robu este din 2008, rector al Universităţii Politehnica din Timişoara iar din 19 decembrie 2008 este şi senator cât și preşedinte al PNL Timiş.

Ştefan Iosif Drăgulescu deține funcția derector la UMF Victor Babeş din Timişoara din anul 2008,  iar din 19 decembrie 2008 este deputat.

Astfel, ANI susţine că au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor, deoarece, conform art. 215, alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011: “persoanele care ocupă o … demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”, iar, potrivit art. 215, alin. (4) din acelaşi act normativ “funcţia de rector este incompatibilă cu deţinerea de funcţii de conducere în cadrul unui partid politic pe perioada exercitării mandatului”.

Dacă vor fi găsiți vinovați, ce patru rectori parlamentari riscă să fie demiși din funcție și să li se interzică să mai ocupe funcții de demnitate publică timp de trei ani.

>