Breaking news

Angela Gheorghiu, dezamăgită de show-ul dramatic prezentat de Cezar la Eurovision

Cezar Ouatu primește o lovitură cruntă din partea principalei sale susținătoare, soprana română Angela Gheorghiu. Artista spune că show-ul prezentat de acesta în semifinala Eurovision este unul dramatic și departe de ceea ce este artistul Cezar Ouatu.

angela gheorghiu si cezarCelebra soprană română, Angela Gheorghiu este profund dezamăgită de show-ul prezentat de cezar în semifinala a doua Eurovision, catalogându-l drept dramatic și cu elemente greșite care nu-l reprezintă pe Cezar.

Spectacolul prezentat de Cezar la Eurovision, după părerea mea, s-a îndepărtat dramatic de ceea ce este artistul Cezar Ouatu. Consider că toate elementele utilizate sunt greşite şi sunt departe de mesajul textului sau de gustul meu. Indiferent de rezultatul acestui concurs (unul influenţat geopolitic şi nu întotdeauna bazat pe talent), Cezar trebuie să se reîntoarcă la muzica bună şi bunul gust. Ne vom revedea cu publicul român la concertul amicului meu Andrea Bocelli şi apoi într-un concert de mare importanţă la Moscova, la teatrul Stanislavsky, unde eu am considerat că poate să-mi fie alături pe scenă. Baftă Cezar! Hai România!”, a declarat Angela Gheorghiu pentru Mediafax.

Soprana spune că l-a încurajat pe Cezar și a rugat prietenii săi să-l susțină la Eurovision.

Vangelis şi Andrea Bocelli, vechi prieteni cu care eu am lucrat şi lucrez, au fost primii care au răspuns afirmativ. De altfel, multe personalităţi au răspuns afirmativ imediat după aceea, şi le mulţumesc pentru asta”, adaugă Angela Gheorghiu.

Presa din România a speculat în ultima săptămână că între Angela Gheorghiu și Cezar ar fi o idilă, însă cei doi nu au confirmat-o.

Astă seară de la ora 22.00, începe finala Eurovision 2013, iar Cezar va intra în concurs pe poziția a 14-a, cu piesa „It’s My Life”, compusă de Cristian Faur.

>