Breaking news

Angajaţii STB au renunţat la grevă. Autobuzele şi tramvaiele vor circula în Capitală

După cinci zile de proteste, timp în care niciun mijloc de transport în comun nu a circulat în capitală, angajaţii STB au decis să renunţe la grevă şi să îşi reia activitatea în ciuda negocierilor eşuate.

Sindicaliștii STB renunță la grevă. Motivul? Din grijă pentru cetățeni, pentru că astăzi toată lumea merge la lucru și, înainte, oamenii trebuie să își ducă și copiii la școală.

Drept urmare, transportul public a fost reluat în această dimineață la capacitate maximă.

Sindicatul transportatorilor a anunțat că suspendă protestul având în vedere că este o zi lucrătoare și au discutat cu cei din consiliul de administrație care le vor analiza doleanțele.

„Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului. Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioada şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora”, se precizează în comunicat.

Nicușor Dan a afirmat că nu poate da curs cererii acestora de a-l schimba din funcție pe actualul director, Adrian Criț.

STB confirmă faptul că protestul s-a încheiat.

„La ora 7.00, peste 90% din parcul de vehicule programat a ieșit în traseu, conform graficului de transport. După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala și a provocat daune financiare masive Societății de Transport București, angajații au înțeles că nu pot ignora legea și obligațiile pe care le au față de cetățenii din zona metropolitană București Ilfov. Manipularea liderilor de sindicat, a căror revendicări nu aveau nimic de-a face cu îmbunătățirea condițiilor de muncă, servind doar propriilor interese, a încetat în această dimineață”, a transmis STB.

Liderul de sindicat Vasile Petrariu cere în continuare demisia directorului general Adrian Criț și salarii majorate.

 „Nu ne opunem reformelor, eficientizării. Vrem să muncim, să fim plătiți rezonabil și să se respecte legea, a dialogului social, contractul colectiv de muncă, codul muncii. Din păcate lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Din păcate, am pierdut atâta timp aici, cu speranța că consiliul de administrație își va asuma o decizie care să rezolve acest conflict. Acum vom transmite către salariați ce așteptau cu interes. Prin intermediul dvs, mulți o să ia la cunoștință de rezultat iar noi o să luăm legătura și o să informăm pe fiecare unitate în parte și vor decide. N-au înțeles că situația de criză în care ne aflăm și care ar fi trebuit rezolvată, pentru că problema nu este neapărat la noi ca salariați, problema este a cetățenilor. Cetățenii așteaptă reluarea activității și nu avem aceste garanții”, a spus Vasile Petrariu, lider de sindicat STB.