Breaking news

Angajații de la Oltchim au reluat protestele în curtea combinatului

Peste 500 de angajați ai combinatului Oltchim, s-au adunat joi diminață în curtea fabricii pentru a protesta.

Pentru a doua zi consecutiv, angajații de la Oltchim protestează în curtea combinatului cerând plata salariilor restante și repornirea activității.

Angajații sunt hotărâți să nu renunțe la proteste decât în momentul în care își primesc banii și activitatea combinatului este reluată.

Scandalul continuă la Oltchim, deși vinerea trecută, Dan Diaconescu a fost desemnat câștigător al pachetului majoritar de acțiuni de 54,8%, pentru care a licitat 45 milioane de euro.

Însă, nici până azi, patronul OTV nu a plătit banii, astfel că situația combinatului este incertă.

Ministrul Economiei, daniel Chițoiu a mers miercuri la Oltchim și a spus că Guvernul are un plan de rezervă în cazul î care privatizarea eșuează. Și anume, statul va acorda un împrumut pentru reluazra a 65% din capacitatea de producție a combinatului.

Între timp, o echipă mixtă, alcătuită din inspectori ai Fiscului şi din membri ai corpului de control al primului-ministru, dar și procurori DNA, verifică operaţiunile financiare derulate în ultimii ani de către combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea, în contextul în care fostul director Constantin Roibu este acuzat de fraude.

Controlul urmăreşte managementul companiei, existând şi posibilitatea ca ancheta să vizeze demnitari ai statului.