Breaking news

Angajații de la Finanțe amenință cu greva generală

loading...

Pentru că au fost plimbați cu vorba în legătură cu stimulentele, angajații de la finanțe sunt deciși să intre în grevă generală dacă legea salarizării unitare nu prevede includerea stimulentelor în salariul de bază.

protest.finantePreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, joi că în urma deciziei preşedintelui Traian Băsescu de a retrimite în Parlament legea privind stimulentele au revenit problemele care au dus la conflictul spontan de muncă din luna octombrie.

Preşedintele SNFP a mai spus că prin acordarea stimulentelor se asigura o echilibrare a salariilor, pentru că cei care le primeau aveau un salariu de bază mai mic.

Liderii sindicatelor din administraţie se întâlnesc, joi, cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, unul dintre punctele de discuţie fiind şi retrimiterea la Parlament a Legii de aprobare a OUG 1/2010 privind stimulentele.

Traian Băsescu a trimis, miercuri, Parlamentului, cererea de reexaminare a legii privind ordonanța de urgență nr 1/2010 privind stimulentele, motivând că apreciind că aceasta încalcă în mod vădit principiile salarizării unitare.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian
>