Breaking news

Andrei Stoica: Nu exclud ca în 2016 să lupt şi în gale de MMA

Mister KO, Andrei Stoica face un anunţ important la început de 2016. Campionul de la kickboxing se pregăteşte să lupte şi în Galele MMA din străinătate.

andrei stoicaLa început de an sportivii îşi fac planuri pentru următoarea perioada competiţională. Andrei Stoica spune că nu exclude în acest an să lupte şi în galele MMA şi în circuite din străinătate.

O luptă de MMA e altceva faţă de confruntările pe reguli de kickboxing. Nu mă sperie această idee, dimpotrivă. Sunt foarte motivat la început de an şi vreau să ating noi culmi”, a declarat Andrei Stoica.

În perioada sărbătorilor, Andrei Stoica s-a antrenat pentru a se menţine în formă şi a nu-şi ieşi din ritm.

Astfel că, între două meniuri tradiţionale, sportivul a respectat programul pe care îl are în timpul anului şi, cu aceeaşi conştiinciozitate şi rigoare, urcă în ring ori de câte ori are ocazia.

O familie obişnuită cu victorii Victoriile sunt la ordinea zilei în familia Stoica, şi asta pentru fratele mai mic ai lui Andrei, Bogdan Stoica a câştigat recent meciul din Torino, în care l-a învins prin knock out pe spaniolul Damian Garcia.

Mister KO, aşa cum mai este numit Andrei, a fost de neînvins vreme de trei ani. Sportivul a deţinut centura de campion mondial ani la rând, până la meciul cu spaniolul Jorge Loren.

Pentru 2016, Andrei şi-a propus să îşi recupereze titlul şi să lupte din nou în circuitul Glory.